AUDIO | Mircea Rednic îi condamnă pe șefii din Giulești: ”Cu transferul lui Moruțan au distrus alți trei jucători. Pancu s-a înțeles deja cu Rapid”

Fostul antrenor al celor de la UTA, Mircea Rednic, a intervenit la Fluier Final, unde a discutat cu Narcis Drejan despre promovarea Corvinului, dar și despre cauzele situației de explozive de la Rapid, despre lupta la titlu, sau ce va face Gică Hagi la echipa națională.

”Îmi place antrenorul Craiovei”

„Dacă va lua titlul, Craiova chiar a meritat. Este o echipă solidă, care dă impresia că știe tot ce are de făcut. Îmi place, are un lot bun, omogen, rezerve bune. În finală a fost normal ce s-a jucat, în campionat va fi alt meci, o să vedeți. Campionatul este cel mai important trofeu, Cupa a luat-o și Hunedoara acum doi ani. Titlul este miza, dar atenție la U Cluj. Nu a prins o zi bună, dar, dacă se va întâmpla asta, are jucători care pot face diferența. Aici nu mai este loc de calculat, aici trebuie să îți impui jocul. Dacă stai la ciupeală, nu vei obține nimic. Nu mai sunt prelungiri, nu mai sunt penalty-uri. Niciuna nu a jucat cu toți titularii, au riscat foarte puțin, de aceea s-a ajuns la acest rezultat. Eu am încredere în antrenorul de la Craiova, Filipe Coelho, mi se pare că dă liniște echipei.

”Pancu s-a înțeles cu Rapid, dar are lot mai bun la CFR”

Rapid nu a mai luat titlul din 2003, cu mine, Dinamo la fel, din 2007. Este vina antrenorului că acceptă să se bage lumea peste el, conducătorii, managerii. L-ai adus pe Moruțan, ai distrus trei jucători. L-ai distrus pe Dobre, l-ai distrus pe Micovschi, care a trebuit să plece, l-ai distrus pe Rareș Pop. Moruțan are calitate, dar de doi-trei ani tot se caută. Ai dat o grămadă de bani, ai stricat și vestiarul, iar rezultatul a fost cel care s-a văzut. Antrenorul trebuie să se impună.

Uite-te la Pancu, acum pleacă de acolo. Mi-e drag de el, mi-e ca un copil. Dar să nu se uite că la Cluj s-a făcut performanță în condiții mult mai grele, s-au luat titluri, s-a mers în cupele europene. Din informațiile mele, și-a dat acordul pentru Rapid, dar la CFR are un lot mai bun. Va trebui să aibă grijă, să aleagă transferurile, iar jucătorii să se acomodeze. Nu este ușor să joci la Rapid, este un spirit special, la fel ca la Dinamo, Steaua sau Craiova, sunt cerințe mari. Și paznicul de la stadion are pretenții, își dă cu părerea. Sunt influențe și din partea galeriei, în timp ce la Cluj nu există presiuni din partea suporterilor.

”Sper să reușească Hagi”

Eu l-am văzut pe Hagi foarte optimist, dar va fi foarte greu, nu vine nimic din spate, sunt aceiași jucători. Sper ca experiența și ochiul lui să îl ajute să simtă jucătorii, dar sper să nu ajungă să fie sacrificat precum Nea Mircea. Sper să reușească, îmi doresc mult pentru el”.

Interviul integral: