Fostul mare tenismen, Traian Marcu (72 de ani), a discutat cu Răzvan Toma, la „Liga de Weekend”, despre cele mai importante episoade din viața de sportiv, cum l-a ajutat Ilie Năstase și de ce a fost blocat de regimul comunist în cel mai bun moment al carierei. Dar și de ce toată lumea îl știe drept Traian Marcu, deși în acte numele fostului sportiv este Gavril Marc.

S-a distrat cineva la Primărie

”Noi eram 9 copii la părinți, cred că s-a greșit la Primărie, pentru că unii sunt Marc, alții Marcu. Probabil s-a distrat cineva pe acolo. Eu, în acte, sunt Marc Gavril, dar jurnaliștii mi-au spus Traian Marcu. Traian vine de la nașii mei, stăteau pe aceeași stradă cu noi și ei mi-au spus așa, iar apoi toată lumea mi-a zis Traian, așa a fost să fie. Și părinții îmi ziceau tot Traian.

Despre idolii Năstase și Țiriac și performanțele obținute în tenis

Țiriac și Năstase erau niște idoli pentru noi, mai ales că Ion era și brașovean, iar Ilie era numărul 1 în lume. Începusem să îi copiem; eu mi-am lăsat mustața ca a lui Țiriac. Pe plan mondial l-am admirat mult pe Jimmy Connors, apoi am fost foarte bun prieten cu Björn Borg; am și jucat contra lui, în 1979, la Cupa Davis, la dublu, contra Suediei, eu fiind în echipă cu Ilie.

Țiriac nu juca în competițiile interne, dar Năstase da. Era la Steaua și se făceau competiții între echipe. Am jucat o dată cu Ilie, la Cluj; eram jucătorul numărul 1 la Dinamo. Zic că m-am descurcat onorabil, am fost pe acolo, aproape.

Eu nu am avut niciun titlu național; am avut patru finale, pierdute toate contra lui Hărădău. În schimb, am câștigat foarte multe titluri la dublu, împreună cu fratele meu, Viorel, care era la Dinamo București. Cum ambele echipe erau ale Ministerului de Interne, am jucat împreună. Apoi am jucat dublu mixt cu Virginia Ruzici, unde am ieșit campioni europeni, în 1978; s-au ținut chiar la Brașov. Cu Hărădău am ieșit pe locurile 2 și 3, tot la Europene, la băieți.

Năstase ne-a ajutat să jucăm la Roma, Paris, Monte Carlo

Pe vremea când Ilie Năstase era lider mondial, avea deja contract cu Adidas și cu Dunlop. Avea o înțelegere cu Federația ca o parte din echipament să ajungă și la cluburile care dădeau jucători la lot. După ce am ieșit și noi din țară, am cunoscut patronii de la Lacoste și Sergio Tacchini și am început să ne mai îmbrăcăm și noi ca oamenii.

El promisese Federației ca, la fiecare turneu la care mergea, să ajute și alți jucători, să vorbească cu organizatorii pentru a fi primiți și alții. Avea un cuvânt de spus și așa am jucat la Roland Garros, la Roma, la Monte Carlo, unde juca și el. Federația plătea doar cazarea; noi plecam cu sacoșe, cu conserve, cu cașcaval – povestea și Țiriac asta. Eu, la Monte Carlo, am și arbitrat șase meciuri ca să câștig un prânz. Așa erau vremurile; la Roland Garros am luat un premiu de 100 de dolari. Premiul cel mare era 10.000 de dolari. Singurul regret a fost că nu am jucat niciodată la Wimbledon. După ce am ieșit pe locul 3 la juniori, la Roland Garros, trebuia să merg la Londra, după trei săptămâni, dar nu m-a lăsat Federația, pentru că aveam turneu la Cupa Galea, care se juca pe zgură.

Eu sunt bun prieten cu el; mai sunt unii care spun că e analfabet sau mai știu eu ce. Păi de unde știți voi că e analfabet?

De ce a fost tras pe linie moartă

Am câștigat cu Ruzici titlul de campion mondial universitar; a fost ultima mea deplasare, în Mexic, în 1979. Fratele meu s-a decis să rămână în America. Eu eram angajat în Ministerul de Interne și am fost scos în rezervă; în 1981 a venit decizia, aveam 26 de ani. Eram în formă maximă, aveam și clasament ATP. Am pierdut toate contractele cu Dunlop și Adidas, am fost tras pe linie moartă de la lot. Din 1981 până în 1990 nu am mai plecat nicăieri.

Eu cu el nu am mai vorbit 20 de ani. I-am explicat: „Băi, Viorele, știai că sunt în Mexic, puteai să spui ceva, să știu ce am de făcut”.

Eu mă cunosc cu primarul, cu Scripcaru, dar nu i-am spus niciodată nimic despre asta. Nu cred că știe ce rezultate am avut eu; nu merg să mă milogesc de nimeni. Oricum, eu am 72 de ani, ce să mă mai intereseze? Ne bazăm pe nepotul nostru, să vedem ce va face. Cristian Popescu îmi spune mereu că abia așteaptă să ne invite la Wimbledon, la lojă”.

Ascultați mai jos interviul integral: