Ultimele rezultate la Cupa Mondială: Echipele favorite se bâlbâie și domină egalurile

Articol scris de Lect. Univ. Dr. de istorie Florian Olteanu

Arabia Saudită și Uruguay au remizat 1-1. Alamri a deschis scorul pentru saudiți iar Araujo a egalat pentru Uruguay în minutul 80. Uruguay pleca în mod clar favorită, dar fotbalul saudit s-a dezvoltat prin aportul în ultimii 35 de ani al unor antrenori europeni printre care și români. Iată că Uruguay s-a mulțumit doar cu un egal deși în mod cert visa la victorie.

O altă surpriză, un alt egal a fost cel dintre Iran și Noua Zeelandă. Scorul final a fost 2-2, neo-zeelandezii fiind clar favoriții la debutul partidei. Iran, aflat în război cu SUA și cu o experiență limitată pe plan internațional a produs surpriza. Neo-zeelandezii au deschis scorul în minutul 7 prin Just. Rezaiean a egalat pentru „persani” în minutul 32. Același Just, eroul neo-zeelandez a revenit și a adus Noua Zeelandă ăn avantaj în minutul 54. „Persanii” au dat replica în minutul 64, când Mohebbi a reușit egalarea. Așadar, Iranul își trece în cont un punct foarte bun în timp ce Noua Zeelandă a pierdut 2 puncte.

Ziua de 16 iunie se va încheia cu Franța-Senegal, meci care începe la ora 22.00. Pe 17 iunie 2026, Irak și Norvegia, Argentina și Algeria joacă de la orele 1 și 4, Austria cu Iordania joacă de la ora 7. Ziua se încheie cu Portugalia R.D. Congo (fostul Zair), de la ora 20.00. De departe, cel mai important meci de mâine va fi cel de la ora 23.00, Anglia-Croația, un meci de „1 X 2” cum ar spune „pronosportiștii” care se respectă.