AUDIO | Ingrid Istrate despre evenimentul de la Bruxelles: “Parlamentul European s-a transformat într-un parlament în care s-a vorbit doar românește.”

La cea mai nouă ediție Trafic Sport, cu Horațiu Sima și Răzvan Toma, am stat de vorbă cu Ingrid Istrate, președinte CSM Onești.

Despre evenimentul de la Bruxelles, Ingrid Istrate ne-a spus: „A fost un eveniment foarte frumos, un eveniment în care cred că toată lumea s-a simțit bine, fiindcă cei de la Bruxelles au fost foarte încântați că am ajuns acolo. Faptul că, alături de Nadia, au fost și mulți alți campioni olimpici – începând cu gimnastica, și aici aș vrea să le amintesc pe Cătălina Ponor, Andreea Răducan, Simona Amânar, precum și pe Marius Urzică și Marian Drăgulescu – dar și reprezentanți ai scrimei, precum Ana Maria Brânză și Laura Badea, iar, bineînțeles, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, domnul Mihai Covaliu, și din partea atletismului doamna președinte a Federației Române de Atletism, Constantina Diță.

Și vreau să vă spun că momentul în care s-a ținut conferința de presă în Parlamentul European a fost, cel puțin din punctul meu de vedere, unul foarte onorant. Nadia și-a început discursul în engleză, dar după o frază s-a oprit și a spus că, astăzi, crede că vom vorbi românește. Și, pentru câteva ore, Parlamentul European s-a transformat într-un parlament în care s-a vorbit doar românește.”

Ascultă aici tot interviul: