AUDIO | Adi Mihalcea la Fluier Final: “Înainte să ne gândim să câștigăm play-out-ul, vrem să ne salvăm de la retrogradare.”

Adi Mihalcea ne spune la Fluier Final, cu Narcis Drejan, despre victoria cu Hermannstadt și meciul cu FCSB.

„Mi-a fost frică și înainte de meci, mi-a fost frică și la un moment dat în prima repriză. Știam că pot apărea astfel de relaxări, desincronizări și că pot reintra adversarii în meci. Până la urmă, lăsând la o parte jocul care, în multe momente, a fost bun și plăcut, au existat și unele probleme greu de explicat. Am strâns trei puncte importante și am declarat-o și o declar în continuare: meciurile din play-out vor fi la fel de complicate.

De ce? Pentru că sunt echipe care nu mai au nimic de pierdut și atunci joacă pe cartea atacului, și sunt echipe care poate sunt liniștite, uneori prea liniștite. Așa a decurs și play-out-ul anul trecut și, cu siguranță, așa vor fi meciurile și anul acesta. Până la urmă, a fost un spectacol: cinci goluri, un autogol frumos, un penalty ratat, câteva ocazii. Oferim și acest lucru, dar nu ni-l dorim. Vrem doar puncte, vrem să acumulăm cât mai repede și cât mai multe ca să ne liniștim.”

avem nevoie de un traseu cu rezultate bune, cât mai repede

„Sunt meciuri și meciuri. De exemplu, cu Botoșani, acasă, am reușit să întoarcem în minutul 90. Nu e ca și cum începem foarte bine de fiecare dată. Pare că, în prima repriză, suntem mult mai proaspeți, mai activi, mai conectați în joc, iar în a doua repriză lăsăm puțin ritmul mai jos. Dar și din cauza schimbărilor — avem ceva probleme de lot, iar azi am avut din nou câteva poziții unde trebuie mereu să improvizăm.

Când trebuie să schimbăm și să aducem ceva de calitate în anumite zone, în special pe benzi, la mijlocașii laterali, nu avem nici măcar fizic soluții suficiente. Dar o să lucrăm în continuare și o să le explicăm jucătorilor ce au de făcut în acele poziții. Până la urmă, trebuie să scoatem maximum.

Le-am spus băieților că pentru noi e foarte important să rămânem cu picioarele pe pământ și să facem punctele cât mai repede. Pentru meciul de azi le-am transmis clar: nu m-a interesat jocul, nu m-a interesat spectacolul, m-au interesat doar punctele.

Înainte să ne gândim să câștigăm play-out-ul, vrem să ne salvăm de la retrogradare. După aceea putem privi mai sus. Au fost trei puncte importante, ne dau o oarecare liniște, dar nu totală — nouă puncte înseamnă puțin peste trei meciuri. Poate sunt eu prea pesimist sau prea preocupat în momentul de față, dar avem nevoie de un traseu cu rezultate bune, cât mai repede, fără sincope, fără meciuri pierdute consecutiv.”

Ascultă tot interviul aici: