FC Hermannstadt: “Mulțumim, Vahid Selimovic!”

FC Hermannstadt a anunțat marți seara, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că a ajuns la un acord amiabil cu fundașul luxemburghez Vahid Selimovic pentru încetarea contractului. Jucătorul de 28 de ani a bifat 14 apariții în acest sezon și evolua la Sibiu din 2024.

Despărțirea reprezintă a treia schimbare în lot de la instalarea lui Dorinel Munteanu pe banca tehnică, după transferurile lui Eduard Florescu de la Unirea Slobozia și ale bulgarului Bojidar Ciorbadjiski de la Botev Vrața.

- Advertisement -