AUDIO | Attila Nagy: “Ne pregătim intens pentru Campionatul Mondial de U-20”

Attila Nagy (președintele Federației Române de Hochei) discută cu Horațiu Sima și Răzvan Toma la Trafic Sport.

„Cea mai importantă noutate este participarea echipei naționale de seniori la o competiție europeană care a început în acest sezon. Era o nevoie reală, pentru că era foarte greu să găsim meciuri internaționale pentru echipele naționale în proiectele Federației Internaționale. În sfârșit, după multe negocieri, această problemă s-a rezolvat și am reușit să jucăm două meciuri la începutul lunii noiembrie. La începutul lui decembrie vom avea trei meciuri cu Ucraina pe Berceni Arena. Probabil în maximum două zile vom avea programul finalizat și îl vom face public. În același timp, ne pregătim intens pentru Campionatul Mondial de U-20, care se va desfășura la începutul lunii ianuarie, tot pe Berceni Arena din București.”

„La Campionatul Mondial vor participa Marea Britanie, Spania, Coreea, China și România – cinci echipe. Sperăm să avem o competiție de mare valoare și ca băieții să fie pregătiți la cel mai înalt nivel. Ne dorim să câștigăm acest campionat mondial, deși știm că nu va fi ușor. Ne cunoaștem adversarii și deja pregătim meciurile din timp, pentru a stăpâni toate detaliile.”

Ascultă tot interviul aici:

- Advertisement -