Helmuth Duckadam, supranumit „Eroul de la Sevilla”, a intervenit la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 13 august, pentru a discuta cu realizatorul Gabriel Maricescu, despre derby-ul dintre Rapid și FCSB.
Fostul jucător al Stelei, nu poate preconiza un rezultat al derby-ului dintre Rapid și FCSB, chiar dacă giuleștenii au promovat în acest an.
,,Este un derby, cu siguranță. Chiar dacă Rapidul a trecut printr-o perioadă dificilă, la ora actuală joacă în prima ligă. FCSB-ul a fost Steaua până acum câțiva ani, dar este echipa continuatoare a Stelei, pentru că nu a retrogradat. Da, este un derby și de aici și interesul publicului pentru acest joc.
Spectatorii sunt dornici pentru a merge la stadion, deoarece a fost o perioadă de vacanță. Sunt convins că dacă lucrurile se vor menține, din septembrie vom vedea și mai mulți spectatori pe stadion.
Sunt două echipe cu o expreiență foarte mare, se poate întâmpla orice la acest joc”, a spus Helmuth Duckadam, la Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.