Ioan Ovidiu Sabău, despre decizia de a semna prelungirea contractului cu U Cluj: “Orice antrenor ar vrea să lucreze aici”

Ioan Ovidiu Sabău a semnat prelungirea contractului cu U Cluj până în vara anului 2027. Fostul mare international a oferit un interviu special la emisiunea “Fluier final”, de la Sport Total FM, după marele anunț din Ardeal.

Sabău a devenit primul antrenor care conduce formația clujeană mai mult de un sezon, după mai bine de un deceniu. Ultimul tehnician care reușise acest lucru a fost Ionuț Badea, în perioada 2010-2012.

Ioan Ovidiu Sabău ocupă postul de antrenor al “Șepcilor Roșii” din august 2023. În această perioadă, “U” a obținut rezultate promițătoare, ajungând chiar să se lupte pentru titlu în actualul sezon din Superliga.

Rezultatele excelente, susținerea publicului și relația solidă cu jucătorii și conducătorii au contribuit din plin la decizia lui Sabău de a semna o nouă înțelegere, scadentă la finalul stagiunii 2026/2027.

“Am avut niște rezultate și jocuri bune în acest campionat. La început, nimeni nu se aștepta și atunci sigur că s-a dorit continuitate. Eu mi-am dorit foarte mult și pentru fanii noștri. Merită, m-au sprijinit foarte mult și au fost lângă mine. N-ar fi dat bine să nu prelungesc contractul. Au fost multe, multe argumente pro ca să rămân la echipă. Am avut timp două săptămâni să îmi fac ordine în minte cu tot ce s-a întâmplat în această perioadă. Cred că așa e corect, să rămân.

În fotbal, la noi mai ales, răbdarea nu există. Pe noi, antrenorii, ne țin rezultatele, nu munca pe care o depunem sau sacrificiile. La U Cluj nu există așa ceva (n.r. – să intervină conducătorii peste antrenor). Orice antrenor ar vrea să lucreze în astfel de condiții.

Chiar pot să am acea liniște, să găsesc soluții și să nu fiu condiționat de anumite păreri și sfaturi din partea celor din conducere. Eu și staff-ul meu suntem lăsați să ne facem treaba foarte bine. Conducătorii mă susțin foarte mult. La fel, și cu jucătorii este o colaborare foarte bună. Există și stabilitate financiară.”, a transmis Ioan Ovidiu Sabău, la Sport Total FM.

U Cluj este pe locul 5 în Play-Off-ul din Superliga, după o primă etapă disputată. “Șepcile Roșii” se află la 4 puncte în spatele liderului CFR, marea rivală din oraș.

Ascultă aici interviul integral:

- Advertisement -