Alexandru Matei, despre turneul de calificare la Cupa Mondială, organizat la Otopeni: “Vor juca 10 din cele 12 echipe de la JO”

România va fi gazda unui turneu prestigios la polo. În perioada 7-12 ianuarie, la Otopeni se va desfășura turneul de calificare la Cupa Mondială, la care vor participa cele mai tari echipe naționale ale momentului, în frunte cu SUA, Serbia, Croația și Ungaria.

Naționala României a fost repartizată în grupa C, alături de SUA și Japonia.

În direct la emisiunea “Trafic Sport”, Alexandru Matei, președintele Federației Române de Polo, a oferit detalii despre turneul de la începutul anului viitor. El a precizat că organizarea se va realiza cu venituri proprii, întrucât bugetul actual de la Federație destinat unor asemenea operațiuni este inexistent.

“Avem Cupa Mondială de seniori, divizia I de calificare. În perioada 7-12 ianuarie, la Complexul Sportiv de natație de la Otopeni, vor avea loc meciuri de polo în care vor juca 10 dintre cele 12 echipe care au participat la Jocurile Olimpice de la Paris, începând cu primele 4 locuri: SUA, Serbia, Croația și Ungaria. Niciodată în România n-am mai avut un turneu la care să fie prezente medaliatele la Jocurile Olimpice în același timp.

Noi, ca Federație, n-avem bani să organizăm un asemenea turneu acum. Nu există, bugetul e zero. Discuția cu Federația Internațională a durat câteva zile. Până la urmă n-am mai putut să-i refuz, suntem o mână de oameni, apropiați. Drept urmare, vom organiza turneul din venituri proprii.”, a spus Alexandru Matei, la Sport Total FM.

Iată cum arată grupele:

  • Grupa A: Ungaria, Franța, Spania
  • Grupa B: Serbia, Muntenegru, Grecia
  • Grupa C: Statele Unite ale Americii, Japonia, România
  • Grupa D: Croația, Georgia

Ascultă aici interviul integral: 

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -