Adi Mihalcea a vorbit, la emisiunea “Fluier final”, despre înfrângerea suferită de Unirea Slobozia în fața Rapidului, scor 1-2, și acuzațiile de rasism aduse asupra lui.
Slobozia a pierdut al doilea meci consecutiv în SuperLiga, după cel cu Dinamo, dar Mihalcea nu disperă.
În direct la Sport Total FM, antrenorul ialomițenilor a precizat că și-ar fi dorit mai mult de la elevii săi. Cu toate acestea, Mihalcea nu intră în panică și spune că echipa nou-promovată pe care o antrenează se află într-o poziție liniștitoare, la ora actuală:
„Sincer, am revăzut meciul și, cu tot respectul, nu cred că am fi meritat mai mult. Puteam să găsesc tot feluri de alibiuri, dar ceea ce am jucat luni a fost departe de ceea ce am arătat în primele etape. Și aici mă refer la atitudine. E al doilea meci în care jucăm cu un public ostil și foarte numeros și suferim.
Începem foarte prost și după nu reușim să ne revenim. Parcă suntem apăsați de acest lucru. Chiar dacă am avut o tresărire de orgoliu și am înscris din nou dintr-o fază fixă, n-am reușit foarte multe. Am avut mulți jucători care nu s-au ridicat la un nivel foarte bun. Am fost puțin dezorganizați.
Rapid este o echipă bună, cu jucători valoroși, aflată într-o perioadă mai puțin fastă, care ne-a dominat. Trebuie să trecem peste. Nu îmi fac niciun fel de problemă. În momentul de față ne aflăm într-o poziție bună. E doar frustrarea aceasta că în ultimele două etape n-am reușit să adunăm puncte.”, a spus Adi Mihalcea, la Sport Total FM.
Adi Mihalcea a vorbit și despre acuzațiile de rasism apărute în presă. Tehnicianul Unirii a fost acuzat de o persoană din anturajul lui Gabi Lazăr că ar fi folosit cuvinte rasiste la adresa fundașului care a plecat subit de la echipă:
Mihalcea se apără și spune că n-a existat un astfel de conflict, el având o relație foarte bună cu Lazăr:
“Este foarte simplu. După meciul cu Dinamo, el a avut o discuție cu președintele și au întrerupt raportul contractual de bună voie. N-a fost silit. Eu am aflat a doua zi. După care au apărut știri pe surse cum că aș fi rasist. Cum aș putea fi rasist atâta timp cât în echipă am 3 jucători de culoare pe care eu i-am transferat? Doar eu i-am transferat și joc cu ei și am o relație extraordinară.
Iar cu Lazăr lucrez de 7 ani de zile. Adică nu ne cunoaștem de 2 zile și s-a întâmplat ceva. Băiatul ăsta a avut cu mine cele mai mari rezultate. Deodată am devenit rasist, pentru ce? Nu e nimic adevărat. E o declarație dată din partea cuiva.
El nu mi-a spus niciodată că aș fi rasist. N-am avut niciodată nicio discuție. Cred că acea declarație este cu direcție către mine pentru a mă discredita un pic. Sunt obișnuit. Dar eu sunt un tip corect, când e cazul să recunosc că am greșit, recunosc.”, a mai declarat Mihalcea.
Ascultă aici interviul integral: