Gabriel Marin, despre cum s-a dezvoltat cricket-ul în România: “Suntem pe locul 17 în Europa”. Stadionul Național ar urma să găzduiască Campionate Mondiale

Gabriel Marin, președintele Federației Române de Cricket, a fost invitatul lui Vasile Constantin la emisiunea “Liga de Weekend”. Acesta a povestit cum a început povestea cricket-ului în țara noastră și ce previziuni există în acest sport practicat intens în țări precum Australia și India.

La ora actuală, cricket-ul este al doilea sport din lume, ca număr de participanți, după fotbal. Există peste 300 de milioane de sportivi legitimați pe glob, dintre care 200 de milioane numai în India.

Cu toate acestea, Australia este “Regina cricket-ului” la nivel mondial, în clipa de față.

Gabriel Marin spune că, după ce înțelegi concret regulile jocului, cricket-ul devine un sport extrem de interesant care te poate “contamina”.

“Recunosc că există o barieră de înțelegere a acestui sport. Trebuie să ai răbdare și e foarte bine să ți-l explice cineva. La un moment dat, după ce înțelegi, jocul te prinde și devii ‘contaminat’. 

E un sport care implică performanță tehnică, rezistență nervoasă și caracter. Și, foarte important, este un sport în care spiritul și eleganța primează.

Cele mari mari stadioane de cricket sunt în Australia și India. Melbourne Cricket Ground are peste 100.000 de locuri.”, a spus Gabriel Marin, la emisiunea “Liga de Weekend”, de la Sport Total FM.

Primul meci de cricket din România s-a jucat în 1893!

În România, povestea cricket-ului a început cu mult timp în urmă. Potrivit unui articol apărut în celebrul ziar britanic The Times, primul meci de cricket din țara noastră s-a disputat în anul 1893, între selecționatele orașelor București și Brăila. 

“Prima oară s-a jucat cricket în România la 1893. Am reușit să identificăm documentul pimar. Este vorba despre un articol din Times. A fost primul meci de cricket disputat în România între echipele din București și Brăilă. Regele Carol I și Regina Elisabeta au urmărit meciul. Articolul din Times are 7-8 rânduri și spune că a câștigat Bucureștiul.”, a continuat președintele Federației Române de Cricket.

La mai bine de 110 ani de la acel meci legendar, au fost puse bazele unei Federații de cricket în România. Totul a început cu o discuție avută de Gabriel Marin, un om de afaceri pasionat de cricket, cu mai mulți străini veniți în România să își găsească un loc de muncă.

Câțiva ani mai târziu, în 2014, Ministerul Sportului a omologat Federația Română de Cricket.

“A fost un mic grup de expatriați englezi, australieni, indieni, care s-au adunat și au încercat să joace de plăcere cricket pe un teren micuț din jurul Bucureștiului. 

A fost un moment, în 2008, în care am avut o discuție cu doi dintre fondatori, un cetățean australian și un cetățean indian, veniți în România pentru muncă. Am avut o discuție lungă în care am spus să încercăm să facem ceva cu cricket-ul în România. 

Am luat acest nivel de amatori sau sport de plăcere și l-am structurat. L-am structurat ca o Federație, ca o fundație nonprofit, l-am structurat și vizavi de evoluție.

Am aplicat la Ministerul Sportului în jurul anului 2010-2011 pentru a deveni Federație. În 2014 am fost declarați Federație. Implicit, după acest moment, am devenit și membru al Federației Internaționale de Cricket.”, a mai spus Gabriel Marin.

Investiție de 4 milioane de euro în Stadionul Național de cricket de la Moara Vlăsiei

La ora actuală, România se află pe locul 17 la nivelul cricket-ului din Europa. Campioana națională este Cricket Club Cluj.

Țara noastră dispune și de un Stadion Național de cricket, localizat în apropiere de București, la Moara Vlăsiei.

CNI a aprobat proiectul Primăriei din Moara Vlăsiei pentru modernizarea stadionului. Cu o investiție de aproximativ 4 milioane de euro, arena de lângă București ar urma să găzduiască turnee de Campionat Mondial și European, precum și turnee preolimpice.

“Suntem undeva pe locul 17-18 în Europa, din 30 de țări. Singurul stadion de cricket omologat din Europa continentală se află la Moara Vlăsiei. Cu bucurie vă spun că Compania Națională de Investiții, care construiește stadioane în România, a aprobat proiectul Primăriei din Moara Vlăsiei pentru Stadionul Național de Cricket.

Este o investiție de aproape 4 milioane de euro, care ne va permite să organizăm turnee preolimpice, de Campionat European și de Campionat Mondial în Moara Vlăsiei. După părerea, e un lucru remarcabil.”, a mai adăugat Gabriel Marin.

Ascultă aici intervul integral cu Gabriel Marin:

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -