Avem un start de săptămână excelent, cu meciuri din Serie A, din Cupa Africii pe Națiuni, Cupa Asiei, dar și de la primul turneul de Mare Șlem al anului, Australian Open. SuperPariuri și SuperAvantaj? Le avem pentru biletele tale verzi.
ATALANTA – FROSINONE
Atalanta și Frosinone se întâlnesc luni, 15 ianuarie, de la ora 21:45, la Bergamo, în penultimul meci al etapei a 20-a din Serie A, prima a returului. Cele două echipe vine după partide în sferturile de finală ale Cupei Italiei. Inclusiv rezultatele de acolo indică momentele prin care trec acestea. La Dea a trecut de Milan, iar acum revine la lupta pentru Top 4, din campionat, în timp ce gruparea giallazzurra a fost spulberată de Juventus, iar acum se va concentra doar pe salvarea de la retrogradare. Atalanta are 3 victorii la rând pe teren propriu (3 în Serie A + 1 în Coppa). Frosinone e fără victorie în deplasare în acest campionat. A remizat în primele 2 și le-a pierdut pe următoarele 8.
COREEA DE SUD – BAHRAIN
Cu Son, Hwang Hee Chan și Kim Min Jae în echipă, Coreea de Sud e una dintre favoritele Cupei Asiei, competiție în care s-a impus în primele două ediții, în 1956 și 1960, dar pe care nu a mai câștigat-o de peste jumătate de secol. Coreenii l-au adus antrenor pe neamțul Jurgen Klinsmann, care încearcă să ajungă în finală pentru prima dată din 2015 încoace, iar debutul e contra Bahrainului, formație care are doar cinci victorii în 23 de meciuri la Cupa Asiei.
CAMERUN – GUINEEA
Camerun a câștigat Cupa Africii pe Națiuni de cinci ori în istorie, fiind pe locul secund în topul all-time, după Egipt, care are șapte titluri. Iar acum, camerunezii vor încă un trofeu, cu jucători precum Andre Onana, Vincent Aboubakar sau André-Frank Zambo Anguissa în lot. Primul meci, în care sunt favoriți cerți, e contra Guineei, care a câștigat doar patru meciuri din ultimele 15 jucate în competiția continentală și nu are o experiență foarte mare.
RICHARD GASQUET – CARLOS ALCARAZ
Când Richard Gasquet debuta la Australian Open, Carlos Alcaraz nu era nici măcar născut. Din 2003, francezul a participat de 15 ori la turneul australian, dar nu a ajuns decât în optimi. Va fi greu și de data aceasta, cu Alcaraz, numărul 2 mondial, încercând să ajungă într-o nouă finală de Mare Șlem. Spaniolul a câștigat și singurul meci direct, 2-0, în 2021, și e mare favorit și în disputa cu Gasquet, ajuns numărul 76 ATP.
YAFAN WANG – SORANA CÎRSTEA
Cîrstea, numărul 26 mondial, are șase eșecuri consecutive în finalul lui 2023 și în debutul lui 2024, pierzând la Adelaide și Brisbane cu același scor, 1-2. Românca e favorită, însă, aici, în fața lui Wang, care e pe locul 97 WTA, și a pierdut și ea la Brisbane și Adelaide în primul tur. De două ori s-au întâlnit cele două jucătoare, cu câte o victorie pentru fiecare, dar Cîrstea a câștigat meciul pe hard disputat în 2017.