Vasile Câtea, președintele Federației Române de Box, a intervenit la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Trafic Sport” din 28 iunie, pentru a discuta cu realizatorii Horațiu Sima și Răzvan Toma, despre decizia ca actuala Federația Internațională de Box (IBA) să nu mai fie acreditată pentru Jocurile Olimpice ca urmare a decizie Comitetului Olimpic Internațional.
Asociația Internațională de Box a fost exclusă din Comitetul Internațional Olimpic. Decizia a fost luată joi, 22 iunie. Este pentru prima dată în ultimii 129 de ani când se ia o astfel de decizie. Începând din acest an, boxul nu va mai fi sub umbrela unei federații internaționale.
“Sunt în drum spre Călărași unde avem la pregătire o echipă a Italiei pentru Campionatul European. Facem pregătire comună care se finalizează cu meciurile între echipa României și a Italiei.
Deci boxul nu este exclus de la Jocurile Olimpice, însă nu mai poate fi organizat de către actuala organizație, care este și exclusă deocamdată ca membru al Comitetului Olimpic Internațional, dar boxul ca sport și disciplină va fi în mod sigur și la Paris, și în America în 2028, fără niciun fel de comentariu.
Noi vom pierde niște fonduri, dar mai sunt și alte federații care nu sunt olimpice și care funcționează și în alte țări, și aici mă refer la anumite federații. Eu sunt sigur că se va găsi o formulă, ori se va înființa o nouă federație, care este deja în plan la cinci sau șase țări, o alta posibilitate este să plece președintele. Vom avea congres la Istanbul în 12-14 iulie și acolo vom trage concluzii, vom afla care este cursul federațiilor europene. Europa a dat mereu pugiliști profesioniști care au fost pe locul întâi la Campionate Mondiale și Olimpice”, a spus Vasile Câtea la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.