FC Botoșani se află în cantonament în Austria, unde a început deja seria meciurilor amicale. După ce a pierdut prima partidă cu CSKA Sofia, scor 1-0, moldovenii au fost învinși la scor de Legia Varșovia, cu 5-0.
Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, a vorbit despre cele 2 meciuri, fiind complet dezamăgit de ceea ce a văzut. Acesta recunoaște că diferența de nivel este una extrem de mare și atrage atenția asupra problemelor din fotbalul românesc, care pornesc de la centrele de copii și juniori.
“Nu știu dacă am surprize, în afară că am luat bătaie de la Legia cu 5-0. Am avut exact sentimentul de la România U21 sau meciul cu Elveția de la naționala mare. Viteza lor este alta și parcă noi practicăm un altfel de fotbal. Dar și asta este o lecție și sper s-o fi învățat bine. Noi am încercat și marea cu degetul, am jucat cu vice-campioana Bulgariei, am dominat-o în primul meci și fără nicio zi de pauză, am jucat cu vice-campioana Poloniei. E complicat, eram obosiți, câteva indisponibilități, în prima repriză chiar mă gândeam că mai bine nu mai jucam meciul ăsta pentru că vreo 5 au ieșit afară cu tot felul de probleme musculare. N-au avut timp de recuperare și când ții ritmul unor fotbaliști care au alt ritm de joc, cum zicea și Burcă, îți iau mingea, nu o vezi, au altă viteză, altă construcție a jocului, pe contraatac sunt letali. Dacă ai și fizicul nepregătit, mai faci și greșeli. Cam asta e.
Diferența începe să se vadă, cu bulgarii n-a fost diferență, ne-au dat un singur gol și ăla din greșeala noastră, am jucat de la egal la egal. Dar suntem lumi diferite, eu cred că dacă Legia se ia la trântă cu Real și Manchester, hai nu chiar cu cele de la nivel de sus, dar din media clasamentului Champions League, le dă și lor 5-0.
Dacă vrem să facem o poză fotbalului românesc, nu arată deloc bine. E o chestiune care ține de pregătirea jucătorilor și e mult mai gravă situația și mult mai adâncă. Trebuie să discutăm mult de ce se întâmplă în centrele de copii, avem o mare problemă de mentalitate, nu știu dacă suferim, ajungi să-ți fie frică de genetică, de orice, pui în discuție orice element să nu pară că ești deplasat complet.
Nu cred că trebuie să avem vreo așteptare în următorii 5-10 ani, dacă vorbim de fotbalul de națională, pentru că trebuie să umblăm foarte tare la pregătirea copiilor, aici nu poți face o echipă de olimpici la matematică dacă profesorul știe mai mult franceză decât ecuații diferențiale. Chiar dacă clasa e curată și n-are WC în curte, trebuie dascăli foarte buni”, a declarat Iftime.