Sorin Babii, fostul campion olimpic la tir sportiv, în proba de pistol liber, la JO 1988 de la Seul, a fost invitatul special al zilei la Sport Total FM, într-un dialog cu Horațiu Sima și Răzvan Toma, la emisiunea Trafic Sport.
Fostul mare campion, care mai are în palmares medalii la Campionate Europene și ediții de Cupa Mondială, dar și cel care, din postura de antrenor, l-a îndrumat pe Alin Moldoveanu spre aurul olimpic de la JO Londra 2012, a vorbit despre începuturile sale în tir, a depănat amintiri de la cele 6 ediții de Jocuri Olimpice la care a participat, record pentru un sportiv de sex masculin din România, și a comentat situația disciplinei care l-a consacrat, din ce în ce mai puțin practicată.
“Primul contact cu tirul, în mod organizat, a fost în 1977, când un instructor de la UTA Arad făcea selecție pentru grupele de copii. Eu mai fusesem prin poligon, că acolo în cartier unde locuiam, poligonul era la 200-300 de metri distanță. Mă uitam așa cu jind peste gard la sportivii care trăgeau cu arme adevărate și visam cu ochii deschiși să fiu și eu înăuntru să trag. Iată că a venit și ziua respectivă.
După au început competițiille. Chiar în vara acelui an, după vreo 2 luni de selecție pentru toată grupa de copii, am intrat într-un program de pregătire semicentralizată și toată vara am făcut treaba asta, ne-am pregătit bine, pentru că la sfârșitul vacanței am reușit să trag record național din primul concurs. Asta e diferența între ceea ce făceam noi atunci când eram copii și ce se întâmplă acum. Acum, în vacanță, nu mai dau copiii pe la baza sportivă că pleacă cu părinții prin vacanțe în Thailanda. Noi n-aveam posibilități, nici nu ne gândeam.
Venea vacanța și ne antrenam de dimineața până seara. O făceam din pasiune, recompensele erau simbolice, un tricou, o diplomă, o medalie. Tricou, doar pentru campion. De bani nu putea fi vorba, mai târziu au apărut recompensele financiare, mult sub ceea ce se practică azi. Nu știu dacă e bine sau mai puțin bine, eu zic că e bine să fie recompensată munca oricui și la nivelul de valoare corespunzător, însă nu trebuie să ajungă un scop în sine. Cu tristețe observ în ziua de azi mulți sportivi tineri, care nici nu știu ce e aia înaltă performanță, vorbesc prima dată de partea financiară. El e la mijlocul clasamentului, dar îl interesează cât câștigă pentru titlu”, a declarat Sorin Babii.