Unirea Slobozia a remizat cu CSA Steaua în etapa a 17-a din Liga 2 și se menține pe locul 4, cu șanse mari de a se califica în play-off.
Costel Enache spune că țintește promovarea în Liga 1, care ar fi una istorică pentru o echipă mică precum e cea din Slobozia. Antrenorul a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre situația din cadrul echipei și despre evoluțiile din Liga 2.
“Eu cred că meritam mai mult și n-am jucat chiar cu orice echipă. E o echipă bună, care a confirmat și campionatul acesta, dacă mai era nevoie. Echipa de pe primul loc, eu cred că meritam victoria, am avut multe ocazii și foarte mari, ghinionul ne-a ținut în acest egal.
Mă bucur că am revenit după fiecare gol pentru că nu avem un istoric chiar important și nu suntem o echipă care are o forță deosebită din punct de vedere mental. Suntem o echipă mică, onestă, o echipă foarte corectă și atunci cred că meritele sunt cu atât mai mari pentru că jucătorii au înțeles că au calitate. Grupul nostru e mic, restrâns, nu suntem mulți care muncim aici, dar încercăm să facem lucrurile cât de bine și jucătorii ne-au arătat că nu cantitatea face diferența. Cu jucători puțini am reușit să facem un lucru bun, chiar dacă în față am avut un brand, un nume și o echipă puternică, n-am cedat și am acceptat duelul până la capăt.
Dacă nici noi nu suntem în grafic, atunci e destul de complicat. Văd că echipe de pe locurile 9-10 își fac calcule. Depindem de jocul nostru, avem conjunctura favorabilă prin alte rezultate, iar lucrurile se joacă până în ultima etapă, până în ultimul minut.
Da, pentru mine ar fi o performanță foarte mare să mergem în Liga 1, o bucurie foarte mare, o bucurie adusă de bucuria celor cu care lucrez, pentru că văd cât suflet pun. Ar fi istorie, într-adevăr. Se muncește bine, muncim foarte bine, grupul e mic, oameni corecți, la noi n-o să vedeți litigii sau jucători pe care să îi plătim pe nu știu câte mii de euro. Atât ne permitem, atât facem și mereu am adus jucători de calitate umană în primul rând, care vor să se realizeze pe plan profesional.
Cred că meritam mai mult din punct de vedere sportiv pentru că am fost o echipă constantă. Îmi cer scuze de la partenerii mei de competiție, dar dacă e vreunul care ne-a dominat pe noi și eu am uitat, să-mi reamintească și recunosc, dar până acum nu cred că a fost nicio echipă care să ne domine”, a declarat Costel Enache.