Victor Becali: “Suntem cu o singură echipă în Europa, italienii au 5 în Champions League. Noi o să jucăm tururi preliminare din februarie”

Victor Becali a fost invitatul zilei la Fluier Final, cu Narcis Drejan și Dragoș Borchina, unde a vorbit despre situația din Superligă, potențiale transferuri, dar și starea fotbalului românesc.

Impresarul spune că e tot mai greu ca fotbaliștii români să ajungă în fotbalul mare, o cauză fiind nivelul scăzut din campionat și participarea slabă în cupele europene.

“În fotbal, dacă nu mai faci față în defensivă, e greu să mai joci în fotbalul mare. Nu vreau să dau nume, dar noi suntem cam departe de fotbalul mare. Îmi pare rău s-o spun, chiar dacă ne credem noi, până la urmă rezultatele vorbesc.

Suntem cu o singură echipă în cupele europene și cu o echipă care totuși investește, că FCSB investește, cumpără jucători de 2 milioane, bani foarte mulți pentru campionatul nostru. L-a luat pe Bîrligea, sperăm să facă o figură frumoasă, pentru că atâția jucători plătiți n-au dat rezultate. Eu mă gândesc, oamenii ăștia care văd jucători, atâția scouteri, pentru o echipă din vest 2 milioane nu înseamnă nimic, nimic! Și nu se uită după ei, ori nu văd ăia bine, ori cred că noi suntem ăia care nu văd bine.

Italienii joacă cu 5 echipe în Champions League și câte mai au prin Europa League. O să ajungă să joace tot campionatul, numai alea care nu retrogradează nu mai joacă în Europa. Noi o să începem să jucăm tururi preliminare din februarie”, a declarat Becali.

Fiind intrebat despre jucători de perspectivă care se află sub agenția sa de impresariat, Victor Becali i-a amintit, pe lângă Dennis Man și Ovidiu Mihăilă, pe Octavian Popescu și Darius Olaru.

“În afară de Man și Mihăilă, Pitu, din punctul meu de vedere Olaru e un jucător important.

Eu încă cred în Tavi Popescu, cred mult în el. El vine după operație, n-a fost ceva grav, dar l-a ținut pe loc. Cred că e vorba de încredere, când vorbești cu el zice că gata, anul ăsta e pregătit. Uitați-vă la cum arată Drăgușin, eu am văzut niște poze când s-a dus la Juventus, după un an, doi ani, după trei ani, ce fizic are!

La noi nu vezi, FCSB are preparatorul fizic cel mai bun, se discută de parcă a făcut nu știu ce, dar FCSB nu-și domină așa categoric adversarul”, a explicat Victor Becali.

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -