Victor Becali a avut o intervenție telefonică la emisiunea “Fluier final”, în direct la Sport Total FM.
Impresarul l-a lăudat pe Cristi Chivu pentru rezultatele promițătoare de la Parma. Antrenorul român este neînvins de 7 meciuri în Serie A și are șanse mari să mențină echipa în prima ligă italiană.
Parma se află la 7 puncte deasupra liniei retrogradării, cu 4 etape rămase până la finalul sezonului.
În direct la Sport Total FM, Victor Becali a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Chivu, pe care îl vede următorul antrenor al lui Inter:
“Cristi Chivu face o treabă extraordinară la Parma. De ce să nu ajungă la Inter? Se poate întâmpla, poate pierde Inter campionatul. Dacă schimbă antrenorul? Eu cred că Chivu este următorul pe lista lui Inter. Este de-al lor, a jucat atâția ani acolo, este interist. Este fix ce trebuie. Nume mare, câștigător de Champions League. Este asimilat de Inter.”, a spus Victor Becali, la Sport Total FM.
Agentul a vorbit și despre Ștefan Târnovanu. Portarul FCSB-ului și-a prelungit contractul cu firma de impresariat a fraților Becali. El are o clauză de reziliere de 10 milioane de euro:
“Târnovanu a prelungit contractul cu firma noastră. Este cu noi de când a venit în București. E un băiat serios, un portar bun. Multă lume este cu ochii pe el. Prețul lui nu este mic, dar deocamdată e devreme de discutat despre el. Încă nu putem vorbi despre lucruri concrete până nu se deschide fereastra de mercato. Până atunci sunt doar povești.”, a mai adăugat Becali.
Ascultă aici interviul integral: