Victor Becali, concluzii după România – Cipru 4-1: “Debut bun pentru Bîrligea. Mi se pare ciudat că nu i se dă atenție lui Rus”

Victor Becali a comentat parcursul naționalei României în Liga Națiunilor. Tricolorii lui Mircea Lucescu au încheiat grupa neînvinși și vor promova în Liga B.

În direct la emisiunea “Execuții matinale”, Becali a scos în evidență faptul că, deși România a învins Cipru cu 4-1, prestația echipei noastre n-a fost cea mai strălucită.

Totuși, impresarul are încredere în experiența lui “Il Luce” și este convins că acesta va continua să promoveze și alți jucători tineri la echipa națională.

În plus, Victor Becali l-a lăudat pe Daniel Bîrligea, care a reușit să marcheze primul său gol la echipa națională în minutul 2 al partidei cu Cipru.

Totodată, Becali s-a arătat surprins de faptul că Adrian Rus n-a fost folosit niciun minut de Mircea Lucescu în campania din Liga Națiunilor:

“N-am jucat nimic. Cu Kosovo n-am jucat chiar nimic. Nici cu Cipru n-am făcut o partidă grozavă. E normal (n.r. – despre discursul critic al lui Mircea Lucescu). El vede mai bine, el este antrenorul, este profesionist. Mie mi se pare normal. Ce, dacă câștigăm, trebuie să lăudăm? Nu trebuie să vedem și lucrurile care n-au mers?

Bîrligea a avut un debut bun. A dat gol, iar asta e meseria atacantului. Mie mi se pare ciudat că nu i se dă atenție lui Rus de la Pisa. Joacă de 10 meciuri titular la o echipă care domină Serie B, un campionat destul de greu. Domnul Lucescu are timp la dispoziție (n.r. – să aducă la națională și alți jucători), el a fost mereu un susținător al jucătorilor tineri. I-a promovat peste tot pe unde a fost.”, a spus Victor Becali, la Sport Total FM.

Cât despre Radu Drăgușin, Becali este convins că va trece cu brio peste perioada mai dificilă de la echipa de club:

“Drăgușin a prins șansa să joace la Tottenham. Au fost și probleme de lot. Sunt convins că nu asta e valoarea lui Drăgușin. A mai greșit, nu este într-un moment bun, dar este un jucător valoros. Nu știu dacă este atât de valoros cum credem unii dintre noi, că este jucător de Real Madrid. Deocamdată este într-o pasă mai proastă, dar sunt convins că își va reveni și că va fi un jucător de bază al echipei naționale. Este un băiat inteligent.”, a mai adăugat Becali.

Ascultă aici interviul integral:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -