Vasile Câtea, președintele Federației Române de Box, a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii “Trafic Sport”, moderată de Horațiu Sima și Răzvan Toma, în direct la Sport Total FM.
Câtea a oferit ultimele informații importante din boxul românesc, în prim-plan cu aducerea celui de-al doilea antrenor cubanez în țara noastră și Campionatul Național de seniori care se desfășoară în această săptămână la București:
“Vin la București, marți avem ședința tehnică și tragerea la sorți pentru Campionatul Național de seniori. Deja am finalizat documentele și tot ce trebuie pentru al doilea antrenor cubanez. A obținut viza de muncă în România. Sper din toată inima să fie o chestiune de succes. Este o veste pe care boxul românesc, la nivel de seniori, o aștepta și cred că va fi pulsul care va da startul unei noi generații pe care am așteptat-o foarte mult.
Acum avem oamenii, avem caii ca să zic așa, deci ne trebuie dresorul și omul care să-i pună la muncă pentru a ieși din ei ce trebuie și ce ne dorim. Primul antrenor cubanez a venit în România toamna trecută. Este la Centrul Olimpic de tineret și juniori de la Brăila. Se vede chemare acolo, emulație, ambiție și altă atitudine. Deci e în regulă.
Campionatele Naționale se desfășoară de marți până sâmbătă. Toți sportivii care au depășit 19 ani până la 40 de ani au dreptul să participe.”, a transmit Vasile Câtea, la Sport Total FM.
Ascultă aici interviul integral: