Valeriu Răchită, fost fotbalist român și fost antrenor principal la Petrolul Ploiești, a intervenit la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 29 iulie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre eliminarea FCSB-ului din Conference League și despre fotbalul românesc.
Valeriu Răchită, a evoluat la Steaua București, între anii 1996-1998, a avut 58 de apariții pe terenul de joc și 5 goluri marcate.
„Dacă eram în seara asta, îmi dădeam foc la legitimație, să mă bată Kazakshtanul, veneam acasă, îmi luam o brichetă de un leu și îmi ardeam legitimația de fotbalist.” – a declarat Valeriu Răchită, pentru Sport Total FM.
N.r.: Și ce făceați după aceea?
„Mă apucam de agricultură, de fonduri europene și de orice alt ceva, în afară de sport. Dacă te bate Șahtior Karagandî pe un teren neutru, înseamnă că nu ești profesionist, însă te poți angrena în competiții Old Boys, pe care și eu le frecventez.” – a spus Valeriu Răchită.
N.r.: Generația dumneavoastră, oamenii din fotbalul românesc, ce pot face pentru a stopa impostura din fotbalul românesc?
„Să facă ca mine, deși am licență PRO de 14 ani, m-am retras din meseria de antrenor pentru că nu vreau să fiu părtaș pentru cea ce se întâmplă în fotbalul românesc actual. Adică să fii pe bancă și să îți dicteze alt cineva echipa și schimbările, iar tu să fii o marionetă care să accepți pentru un salariu, interferența patronului și a președintelui, înaltul tău de antrenorat.” – a mai spus Valeriu Răchită.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.