Universitatea Cluj s-a impus duminică pe teren propriu, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în etapa a 20-a din Superligă.
Golul decisiv a fost reușit de Omar El Sawy în minutul 63, aducând victoria „șepcilor roșii”. Echipa clujeană își prelungește seria pozitivă, ajungând la cinci meciuri fără înfrângere, cu patru victorii și un egal.
Pentru Petrolul, acesta a fost al doilea eșec consecutiv. În meciul tur, cele două formații au terminat la egalitate, 1-1.

