Superbet devine partener principal pentru Farul Constanța

Superbet și FC Farul Constanța, campioana SuperLigii, au semnat continuarea parteneriatului strategic, care va cuprinde următoarele trei sezoane competiționale.

În urma acestui acord, Superbet devine sponsor principal al Farului Constanța, iar logoul companiei de tech & entertainment va fi imprimat, în premieră, pe fața tricourilor echipei care și-a adjudecat sezonul trecut trofeul SuperLigii.

Farul va juca cu noul tricou, în Supercupa României 2023, sâmbătă 8 iulie de la 20:00, unde va întâlni echipa Sepsi Sfântu Gheorghe.

Extinderea acestui parteneriat transmite un mesaj de constanță și încredere în viitor, oferind o continuitate care vine în folosul fotbalului românesc, echipa campioană în Superliga fiind, în ultimul deceniu, principalul club furnizor de fotbaliști pentru loturile naționale.

În mesajul comun lansat odată cu semnarea acestui nou acord, Superbet și Farul pun în prim plan valorile comune ale celor două organizații, precum unitatea, determinarea, pasiunea și autenticitatea. Două entități cu personalitate, care oferă experiențe unice pentru iubitorii fotbalului și ai sportului, în general.

Sezonul 2022-2023 din SuperLigă, cel în care Farul Constanța a devenit campioana României, este unul de referință pentru clubul dobrogean. Astfel, echipa antrenată de Gheorghe Hagi a fost 36 de etape pe primul loc, performanța fiind realizată cu un lot a cărui medie de vârstă a fost de 22,8 ani, record pentru actualul format al SuperLigii. De asemenea, Farul a fost și cea mai ofensivă echipă a competiției, cu un total de 78 de goluri înscrise.

Gheorghe Popescu, Președinte Farul Constanța, caracterizează acest acord ca vector de motivație pentru ca echipa campioană a SuperLigii să își poată atinge, pe deplin, potențialul competițional:

Superbet este un partener de prim rang, un partener ca vizează, la fel ca noi, marea performanță. De fapt, aceasta este și baza colaborării noastre, obținerea de performanțe. Dânșii, pe zona de business, noi, pe zona sportivă. Contractul este pe o perioadă de trei ani, cu posibilitate de prelungire pe încă un an. 

Ținând cont de faptul că peste doi ani sperăm să jucăm pe noul stadion din Constanța, sper ca parteneriatul nostru să se întindă pe o perioadă și mai lungă și îmi doresc să facem performanță în cupele europene împreună cu noul nostru partener.

Primul contract de parteneriat între Superbet și Farul a fost semnat pe 22 februarie 2021. Pe întreaga durată a parteneriatului, echipa din Constanța a progresat constant (locul 10 la finalul ediției 2020-2021, locul 5 la finalul ediției 2021-2022, campioana SuperLigii la finalul ediției 2022-2023).

Vlastimir VukadinovicDirector de Marketing Superbet România, descrie această colaborare ca fiind rezultatul unei viziuni comune, pentru sport și comunitate:

“Încă de la semnarea primului acord, am spus faptul că acest parteneriat este o colaborare firească pentru noi. Avem aceleași valori, aceleași ambiții și multe sinergii. Compania noastră inovează constant și reușește să facă multe lucruri bune pe piața locală, păstrând și perspectiva de extindere pe piețele internaționale. În fotbal, echivalentul ar fi succesele pe plan european. 

Ne bucurăm pentru că a existat o creștere vizibilă a tot ceea ce înseamnă Farul Constanța, odată cu apropierea Academiei Hagi de acest club. Sperăm ca, în viitor, să continue rezultatele bune de până acum, miza pe fotbalul ofensiv, spectaculos, care place suporterilor și strategia de a promova jucători români, care ajung să formeze nucleul echipelor naționale. 

Investiția în tineret, în educație, în viitor, chiar și în responsabilitate socială a Farului înseamnă că se bazează pe principii foarte sănătoase, fiind în același timp deosebit de atenți la partea sportivă, la ceea ce fac echipele mari din campionatele europene.” 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -