Situație de criză la Petrolul Ploiești: clubul are 2 milioane de euro datorii. Jucătorii vor avea salariile tăiate cu 50%

Petrolul Ploiești se află într-o situație financială dificilă, în ciuda parcursului bun din acest sezon din Superligă, iar președintele Claudiu Tudor spune că va lua măsuri, scrie Gazeta Sporturilor.

Aflați în cantonament în Antalya, jucătorii Petrolului au purtat discuții cu conducerea, care i-a anunțat că salariile vor fi diminuate cu 50% până la vară, pentru a evita insolvența. Totodată, banii vor fi recuperați după încheierea sezonului actual, dacă echipa se salvează de la retrogradare.

Președintele “Găzarilor” a mai declarat, pentru sursa citată, că datoriile clubului se ridică în jurul sumei de 2 milioane de euro.

„Săptămâna viitoare vom avea o conferință de presă în care să prezentăm situația clubului, clară, așa cum este. Datoriile sunt în jurul a 2,1 milioane de euro! Trebuie să prezentăm defalcat, din ce se compun aceste datorii.

Nu vreau să dau în nimeni, dar nu sunt datorii făcute de mine sau de echipa cu care lucrez. Trebuie să ducem clubul mai departe și să scăpăm de aceste datorii. Ar fi ușor să ne dăm deoparte. Sau «eu mi-am luat banii și-am plecat, nu sunt ale mele». Încercăm să rezolvăm.

Avem un plan pe care l-am discutat împreună cu jucătorii, se pare că au înțeles situația. Vom înjumătăți salariile în așa fel încât nici ei să nu-i piardă, adică să-i ia la final, o dată cu salvarea de la retrogradare.

Practic, ei riscă doar dacă Petrolul nu se salvează. Trebuie să facem acest efort împreună. În mare parte au înțeles. Eu nu voi lua salariu până la vară, nimic. Când ne vom salva, probabil, voi lua și eu. Eu trebuie să dau acum tonul sacrificiului. Cred că au înțeles și ei și vor pune, cum se spune, fundul la bătaie”, a declarat Claudiu Tudor.

Președintele Claudiu Tudor face tot posibilul să țină Petrolul în viață

După ce a fost pe rând jucător la Ploiești, apoi director sportiv, Claudiu Tudor a ajuns președinte și face eforturi mari să țină clubul orașului în viață. Potrivit acestuia, a împrumutat clubul cu aproximativ 300.000 de euro, fapt ce i-a creat discuții în familie.

„Am ajutat destul de mult și, mai important, n-am câștigat niciun ban. Am împrumutat clubul cu o sumă importantă ca Petrolul să rămână în viață.

Cred că o să-i recuperez, din cesiuni, când vor mai intra bani în club sau din vânzările de jucători. Sunt în jur de 300.000 de euro! Am discuții acasă, iar asta este o problemă mare. O presiune în plus. Soția, familia, nu sunt de acord, dar știu că iubesc mult acest club.

Acest proiect a plecat cu mine ca jucător, a crescut cu mine până în Liga 2, din postura de căpitan de echipă, și a promovat cu mine ca director sportiv. Voi face totul ca să-l țin în viață”, a spus Tudor.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -