Răzvan Oprea, inițiatorul Asociației Dinamoviști pentru Dinamo: “Timpul ultrașilor, al acestor golănași de 2 lei, a apus. Cei din PCH au făcut numai prostii, s-au crezut capi de mafie”

Actorul Răzvan Oprea, inițiatorul proiectului Asociația Dinamoviști pentru Dinamo, care își propunea un model de tip socios la clubul din Ștefan cel Mare, a comentat, în direct la Sport Total FM, evenimentele recent întâmplate la Dinamo, dar și acțiunile celor din DDB.

Răzvan Oprea crede că ultrașii din PCH au gestionat greșit situația, iar asta a dus Dinamo în pragul colapsului.

“N-a ieșit Asociația Dinamoviști pentru Dinamo pentru că n-au vrut cei din PCH. Au vrut să distrugă acest proiect ca să facă prostiile pe care le-au făcut.

Timpul ultrașilor a apus, timpul acestor golănași de 2 lei a apus în toată lumea. Societatea se schimbă, se modernizează din toate punctele de vedere. Suntem o criză în toată lumea, iar acești băieței s-au crezut un fel de capi de mafie, un fel de bomboană de pe nu știu ce colivă. Au făcut numai prostii, n-au înțeles nimic din ceea ce înseamnă socios, din ceea ce înseamnă un parteneriat comunitar într-un proiect, fie el sportiv sau de orice alt fel și au stricat chestia pe care am propus, la care nu țineam n-o conduc, doar că era un model normal și corect pentru societatea viitorului.

Teatrul, fotbalul, cultura, sportul, trebuie să fie ceva unde societatea să fie proprietar, comunitatea. Oamenii care vin să-și facă viața în sport în România trebuie să se gândească că nu suntem nici la Paris, nici la Madrid, nu se pot realiza profituri mari din acest sport, iar dacă faci performanță trebuie să cheltui pentru performanță, nu să-ți iei bani foarte mulți tu ca conducător. Toți conducătorii care sunt în fotbal speră să se aleagă cu bani, nu numai salariu, vor să ia bani de la impresari, de la jucători, din transferuri, din primele de performanță, de peste tot. Așa se întâmplă ca orice perfomanță ar realiza o echipă românească, tot lotul de jucători beneficiază de 10-15% și restul se pierd. Drept pentru care echipele respective sucombă după ce fac o perfomanță pentru că nu se investește”, a explicat Răzvan Oprea.

Totodată, actorul a dezvăluit și ce s-a întâmplat cu toți banii strânși de asociație.

“Banii strânși de Asociația Dinamoviști pentru Dinamo s-au dat toți la Dinamo, sub formă de obiecte, pentru copii și juniori. S-au dat mașini de spălat profesionale pentru echipamente, echipamente de joc, mingi, iar la echipa mare s-au cumpărat echipamente care s-au donat, în valoare de 25.000 de euro. Le-am doant pentru că altfel nu puteam să le dăm banii, nu puteam să donăm către un SRL”, a spus Răzvan Oprea.

Discuția integrală poate fi ascultată mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -