Intitulată ca Roboțelul de Aur al lui Voicilaș și Sportiva de Aur a României, aceasta se va pregăti pentru ultima sa competiție din cariera sa. După zeci de ani de box, sportiva va participa la Campionatul Mondial de box feminin, ultima competiție internațională la care va participa, înainte de a se retrage din sport.
Invitată în emisiunea Toc Șou, de la Focus Tv, alături de antrenorul său, Constantin Voicilaș, Steluța Duță a vorbit despre perioada imediat următoare și despre pregătirile pe care le face pentru o competiție la care vizează un loc pe podium, de ce nu, medalia de aur. Ar fi un vis împlinit, întrucât, spune sportiva, acest campionat ar fi ultima competiție internațională la care va urca în ring, informează sansanews.ro.
,,Mă pregătesc pentru ultima mea competiție internațională, Campionatul Mondial. Nu prea mănânc, muncesc foarte mult. Ca o vrăbiuță mănânc, un piept de pui sau o pulpă dezosată de 150 gr, o salată și un pahar de apă, și cam atât. Mă chinui foarte mult pentru că este ultima mea competițe, ultimul campionat mondial la care particip, pentru că vârsta nu îmi mai permite. Sper să nu se oprească din cauza pandemiei, se va ține la Istabul, pe 3- 4 decembrie începe, sper să fie bine să putem merge să participăm”, a spus Steluța Duță la Toc Șou.
Urmează, așadar, o perioadă plină pentru sportiva din Buzău. Săptămâna viitoare va pleca la București, pentru antrenament, astfel încât la campionatul din iarnă să fie pregătită și să se întoarcă acasă cu un premiu important. O medalie ar fi pentru Steluța Duță o încununare a muncii sale de ani de zile și o retragere în glorie.
,,Săptămâna viitoare eu plec la pregătire la București, îmi trebuie niște meciuri internaționale pentru Campionatul Mondial, unde sper să fac o figură frumoasă. La noi cea mai mare problemă e că nu se joacă meciuri, doar să stai în pregătire. E altceva când joci cu un adversar, vezi cât ai progresat. Dar, să fiu eu sănătoasă, sper să mă retrag în glorie, să iau o medalie cât mai strălucitoare, am experiență, am încredere în mine. Contracandidata mea e o rusoaică, de fapt campiona mondială de anul trecut, dar și asiaticele sunt foarte bune, fete tinere, bune”, spune Steluța Duță.
Chiar dacă va renunța la competițiile internaționale, sportiva de aur nu va sta departe de ring. Lucrează deja ca antrenor. Pregătește sportivii să îi calce pe urme, o misiune despre care recunoaște că este destul de grea, mult mai dificilă chiar decât un meci dintr-o competiție oficială.
,,De trei ani sunt antrenor, lucrez la SCM. Îmi place, dar e foarte greu, ca sportiv ma ocupam doar de mine, nu aveam atâtea responsabilități, acum, ca antrenor, e greu. Antrenorul e cel care pleacă după copii la mii de kilometri, ține legătura cu părinții, este și doctor, și pedagog, și părinte. Nu e deloc ușor, mai am de lucrat. Dar, îl țin pe Constantin Voicilaș pe lângă mine, am de învățat de la el, este un pedagog foarte bun, are foarte multă răbdare. Îmi place ce fac, vreau să rămân în domeniul ăsta. Pentru sportivii mei mă consum, știu prin ce am trecut eu”, a mai adăugat Steluța.