România a încheiat la egalitate primul meci din Grupa Principală II cu Țările de Jos, scor 31-30, și rămâne cu 2 puncte, șansele de calificare în sferturile de finală.
“Tricolorele” au început foarte bine partida și în minutul 12 s-au desprins pe tabelă, scor 7-5. Laslo și Pintea au condus perfect atacul României în primele 15 minute, fiecare reușind câte 4 goluri.
Campioanele mondiale en-titre au mărit ritmul, iar arma principală a acestora, contraatacul, a făcut diferența, scorul la pauză fiind de 14-17, în defavoarea noastră.
Repriza a doua s-a desfășurat diferit, Tess Wester, cea mai bună portăriță de la Campionatul Mondial din urmă cu 2 ani, reușind numeroase parade spectaculoase. Dulfer, Snelder și Van Wetering au încris gol după gol, iar Țările de Jos au menținut un avans consant de 4-5 goluri și părea că învingătoarea este deja decisă.
România a revenit de nicăieri, a recuperat gol după gol, iar în minutul 56, Laslo a reușit egalarea la 29, printr-o aruncare de la 7 metri. S-a mers de la egal la egal până în ultimul minut. Olandezele au preluat conducerea cu 50 de secunde înainte de final, iar Adi Vasile a cerut time-out.
Pe ultimul atac al României, Laura Moisă a ratat din extremă, iar meciul s-a terminat 31-30.
Cea mai bună jucătoare a meciului a fost desemnată Crina Pintea.