REVOLTĂTOR | Reprezentanții FRF,LPF și EAD, au INTERZIS declarațiile privind tehnologia VAR

De noaptea minții, s-au interzis declarațiile de presă pe tema implementării VAR în România. 

Fostul arbitrul de fotbal, Marius Avram, a declarat în exclusivitate la Radio Sport Total FM, că reprezentanți FRF, LPF și furnizorul de tehnologie EAD, au stabilit o clauză prin care orice comunicare pe subiectul VAR, se va face doar prin grupul condus de Alexandru Deaconu și numai aprobat de ei.

,,Am să începe prin a vă cere scuze, pentru că a am să vă livrez un text oficial, din păcate nu îmi stă în caracter să vorbesc așa, de obicei vorbesc liber, dar de data asta nu am cum. În protocolul semnat între FRF, LPF și furnizorul de tehnologie EAD, s-a stabilit o clauză prin care orice comunicare pe subiectul VAR, de către persoane ce fac parte din aceste trei structuri, se va face exclusiv de acest grup condus de Alexandru Deaconu și numai aprobat de acolo. Așa că vă rog frumos să mă înțelegeți, că mai mult de atât nu am ce să vă spun.

Alexandru Deaconu, în mesajul pe care l-a transmis, dacă reușim să ne detașăm de poticneli, dezacorduri și greșeli gramaticale, mesajul l-a transmis, ce voia să transmită a transmis”, a declarat Marius Avram, în exclusivitate la Radio Sport Total FM.

 

- Advertisement -

Articole Similare

- Advertisement -
- Advertisement -