Mircea Lucescu s-a stins din viață marți, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani. Cel mai titrat antrenor român a plecat dintre noi după ce s-a confruntat cu probleme grave de sănătate în ultimele zile.
Federația Română de Fotbal a anunțat programul funeraliilor lui “Il Luce”. Acestea se vor desfășura pe durata a 3 zile, începând de astăzi, ora 17:00, la Arena Națională.
Miercuri: Omagiu la Arena Națională (17:00 – 21:00)
Ceremonia va debuta miercuri, când sicriul va fi depus la Arena Națională.
Ora 17:00: Accesul publicului larg va fi permis printr-un circuit controlat, special amenajat pentru a asigura fluiditatea fluxului de vizitatori.
Ora 18:00: Va avea loc prima slujbă de priveghi în incinta stadionului.
Joi: Pelerinaj public la Arena Națională (10:00 – 20:00)
Programul de vizitare va continua și pe parcursul zilei de joi, între orele 10:00 și 20:00. Toți cei care l-au admirat pe „Il Luce” sunt invitați să îi aducă un ultim omagiu la Arena Națională.
Vineri: Slujba de înmormântare și înhumarea
Ultima zi a ceremoniilor va fi marcată de discreție și solemnitate, cu evenimente desfășurate în două locații.
Biserica Sfântul Elefterie: Cortegiul funerar se va deplasa către lăcașul de cult, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie și invitații apropiați.
Cimitirul Bellu: Ultima etapă a ceremoniei va avea loc începând cu ora 12:20.
Momentul înhumării va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor. Ora 13:10: Înhumarea propriu-zisă. Conform dorinței familiei, accesul publicului larg va fi restricționat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiați.

