Narcis Răducan, despre salariul colosal al lui Simeone: “Dacă omul a știut să negocieze, nu trebuie să găsim neapărat argumente”

Diego Simeone, antrenorul celor de la Atletico Madrid, are cel mai mare salariu dintre toți tehnicienii lumii, potrivit cotidianului L’Equipe.

Simeone câștigă la Madrid aproximativ 40 de milioane de euro brut pe an, comparativ cu Pep Guardiola, care are aproape 23 de milioane de euro brut pe an la Man. City. Top 3 este completat de Jurgen Klopp, cu puțin sub 18 milioane de euro brut pe an.

Narcis Răducan a comentat, în direct la Sport Total FM, salariul colosal pe care îl are Diego Simeone, fiind de părere că argentinianul a profitat de mai mulți factori pentru a semna un asemenea contract.

“Atletico Madrid a intrat în categoria cluburilor foarte bogate, nu bogate. E în top 10 în lume și și-au permis. Nu știu dacă merită sau nu, dar e proverbul acela vechi ‘meriți ceea ce negociezi’. Dacă omul a știut să facă treaba asta, atunci nu trebuie să găsim neapărat argumente. Efectiv o fi avut în acel moment și alte oferte, probabil că acest contract s-a prelungit în momentul în care a avut acele rezultate deosebite, când cocheta cu finala Champions League.

Cu siguranță nu avea contractul ăsta acum 10 ani când a venit. Dar a prins un moment favorabil, clubul a vrut să-l aibă pe o perioadă lungă, el de asemenea a profitat de treaba asta și a semnat un contract foarte mare.

Având acest contract, următorul gând fuge la întrebarea dacă face banii ăștia meritat. Sunt mai multe instrumente de a măsura performanța, un instrument e ăla vizibil, câștigarea trofeelor, nu se descurcă rău, că a câștigat La Liga deși nu e simplu, că te bați cu Real Madrid, Barcelona și Sevilla în fiecare an. Și alte instrumente din interiorul clubului și perfomanțele financiare, pentru că ele decurg din ce se întâmplă pe plan sportiv, la notorietatea clubului și toate celelalte, imagine… Probabil că ei au considerat că merită acești bani.

Bineînțeles că e o presiune enormă în fiecare secundă din viața lui, tinând cont că e cel mai bine plătit antrenor din lume, dar cu presiunea asta cred că s-a obișnuit, lucrează la cel mai înalt nivel și deja cred că nu o mai simte”, a declarat Narcis Răducan.

Discuția integrală poate fi ascultată mai jos:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -