Mihai Teja laudă echipa națională după victoria din Kosovo și avertizează înaintea meciului cu Lituania: “Trebuie să ai constanță”

Mihai Teja a fost invitat telefonic la emisiunea “Liga de Weekend”, moderată de Daniel Nazare, unde a analizat victoria naționalei României de pe terenul lui Kosovo, scor 3-0, în debutul sezonului 2024/2025 din Liga Națiunilor.

Teja se bucură că echipa națională dă dovadă de omogenitate și unitate și consideră că un merit foarte mare îl are fostul selecționer, Edi Iordănescu. În același timp, Teja a scos în evidență experiența uriașă a noului selecționer, Mircea Lucescu.

Acum, Mihai Teja face apel la concentrare pentru meciul cu Lituania, de luni seară, precizând că “în fotbal se poate întâmpla orice”:

“Eu cred că am fost net superiori. Am făcut un meci foarte bun. Cred că s-a format o echipă omogenă și foarte unită, cu jucători care au început să joace în campionate puternice. Mă refer la jucători precum Dennis Man și Mihăilă. Nu este deloc ușor să ajungi în Serie B sau Serie A. Iată că și în Serie A fac meciuri bune cei doi.

Mă refer și la Răzvan Marin, Drăgușin sau Rațiu. Joacă aproape meci de meci titulari la echipele lor în campionatele din străinătate și asta se vede. S-a ridicat nivelul la echipa națională. S-a creat un grup foarte frumos. Trebuie să apreciem ce a făcut Edi Iordănescu. A creat o echipă care are încredere.

Clar, experiența domnului Lucescu s-a văzut în meciul cu Kosovo. Suntem pe o pantă ascendentă. Cred că Mircea Lucescu știe să gestioneze foarte bine jucătorii, știe să formeze echipe și să facă performanță.

Trebuie să fii foarte atent (n.r. – despre meciul cu Lituania). Clar, pe hârtie, lotul celor din Lituania este mai slab cotat. Normal ar fi să câștigăm și meciul cu Lituania. Dar în fotbal se poate întâmpla orice. Trebuie să fii pregătit pentru orice, să ai constanță și continuitate.”, a spus Mihai Teja, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -