Tragerea la sorți a grupelor pentru EURO 2024 a fost marcată de un moment extrem de ciudat, pe transmisiune auzindu-se sunete de film porno, care au născut multe discușii pe internet.
Autorul farsei ar fi fost un youtuber, Daniel Jarvis (Jarvo 69), care ar fi plantat un telefon mobil în sală cu ajutorul căruia a redat sunetele.
Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice din FRF, a vorbit despre tragerea la sorți pentru EURO 2024, dar și despre momentul stânjenitor, despre care a spus că nu l-a remarcat inițial, crezând ca ar fi vorba despre un copil prezent în sală.
“Bine că avem posibilitatea să jucăm acolo, nu să nu jucăm. Suntem acolo și să vorbim despre grupă după ce ne calificăm, să spunem că a fost ușoară. Dacă nu ne calificăm, o să zicem că a fost dificilă.
Edi e în Germania, a rămas acolo, au plecat ieri. Au ajuns în zona Frankfurt să stabilească unde avem cantonamentul, în funcție de propunerile UEFA, că nu poți altfel. Sunt baze clare date de ei care pot fi folosite, să vedem ce hotărăște, să vadă ce condiții, ce-ți oferă, din punct de vedere al intimității, al condițiilor, al facilitaților pe care și le dorește pentru pregătire.
Nu mi-am dat seama, eu eram concentrat, vă trimit și filmările pe telefon că mi-a plăcut foarte mult concertul ăla. Mi s-a părut mie ceva ciudat, în neregulă, dar nu mi-am dat seama că sunt sunente de film porno. Am zis că e vreun copul, o fi venit vreun cameraman, era greu de crezut că se poate întâmpla așa ceva. Am înțeles că toată treaba a fost regizată de un tip, dar nu a influențat cu nimic. Pentru unii care și-au dat seama despre ce e e vorba a fost o chestie de umor, interpretarea unei situații foarte serioase la modul hazos. Eu am crezut că e vorba de un copil, după mi-au zis că astea sunt altfel de gemete”, a declarat Stoichiță.