Laszlo Dioszegi visează din nou la Play-Off, după parcursul răsunător al lui Sepsi: “Sunt numai 4 puncte față de lider”

Laszlo Dioszegi s-a arătat extrem de fericit după ce Sepsi a urcat pe loc de Play-Off. Formația covăsneană, pregătită de Valentin Suciu, a bifat 5 victorii în ultimele 10 runde din SuperLiga și a făcut un salt impresionant până pe poziția a 6-a.

Într-un interviu oferit la emisiunea “Execuții matinale”, Dioszegi a precizat că obiectivul echipei în acest sezon este accederea în Play-Off. În același timp, finanțatorul lui Sepsi a subliniat faptul că lupta pentru primele locuri este foarte strânsă, distanța față de liderul U Cluj fiind, la ora actuală, de numai 4 puncte:

„Am ajuns acolo unde am visat să fim: în primele 6. Dar acum urmează două meciuri extraordinar de grele (n.r. – cu Universitatea Craiova și U Cluj). Valentin Suciu va rămâne până la finalul sezonului, fără doar și poate. De când este el la echipă, avem un bilanț mai mult decât pozitiv.

În momentul de față, ca obiectiv, vorbim de participarea în Play-Off. Anul acesta este foarte strâns campionatul. Dacă ajungi în Play-Off, se poate întâmpla orice. În momentul de față, sunt numai 4 puncte distanță față de lider.

Sincer, am discutat despre Mailat, dar nu cred că s-au făcut pași concreți pentru transferul lui. Nu știu ce a făcut Atilla Hadnagy, nu știu dacă a contactat pe cineva. Dar de vorbit, am vorbit despre el. (N.r. – despre contractul lui Denis Ciobotariu) Săptămâna asta ar trebui să discutăm și vedem ce răspuns o să ne dea.”, a declarat Laszlo Dioszegi, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -