Laszlo Balint, fostul antrenor de la UTA Arad, a explicat, în direct la Sport Total FM, situația de la fostul său club, de unde are de recuperat mai multe salarii restante, pentru care a depus memoriu la FRF.
Balint a vorbit și despre atacurile din presa arădeană, care îl acuză că pune în dificultate clubul, cerându-și drepturile salariale pe o lună. Totuși, tehnicianul spune că nu este vorba doar de un salariu, pentru că în 5 luni pe banca arădenilor a încasat doar 2 salarii.
“După cum am spus, e un articol izolat și eu nu-l pot considera pe individul ăsta care a scris ca făcând parte in presă, pentru că este un invidid, nu pot să-l numesc domn, care scrie articole la comandă. Nu este prima oară, și înainte să plec prima dată de la UTA au fost scrise articole mult mai dure la adresa mea, cu un singur scop: să fiu îndepărtat, o presiune astfel încât eu să plec de la UTA. Chiar nu-l pot considera ca fiind parte din presa adevărată, de asta am vrut să fac această completare, că nu e prima dată când se întâmplă, conține și foarte multe informații nereale. Sub nicio formă nu este vorba de un salariu, eu în momentul în care am acceptat, fără niciun fel de discuții, propunerea de reziliere a contractului, puteam să spun că vreau despăgubiri cu 2 luni înainte de finalul campionatului. Nu!
Aici e o discuție, dar nu vreau să intru în detalii, pentru că luni mi s-a spus că există încredere totală în staff și că mergem la club pentru semifinala Cupei, cu un singur scop, calificarea în finală, și la ora 8 fără 10 am fost înștiințat că echipa are alt antrenor. Sunt lucruri care nu se fac în fotbalul profesionist, dar trecând peste aspectul ăsta, eu am acceptat absolut tot. Am spus “Banii pe care i-am muncit, nimic mai mult. Știu că nu aveți acum, treceți acolo, puneți o dată la care dvs. credeți că mi-i puteți da”. Au pus sfârșitul lunii mai. În momentul în caream văzut că s-a depășit, nu am fost sunat, nu mi-a trimis nimeni un mesaj cu jumătate de cuvânt: “Avem niște probleme, așteaptă-ne 2 săptămâni, o lună, două”. Nimeni nu mi-a trimis un mesaj și atunci am zis să o fac eu. Am trimis notificare oficială cu avocatul meu, să atenționez clubul că a întârziat. Nu vreau să ajungem la memoriu, pentru că chiar nu voiam. Nici pe cale oficială nu a spus nimeni din club nimic, aveam pretenția, nu știu, că am o anumită relație cu cei din club.
Absolut nimeni nu m-a sunat, nici pe mine, nici pe băieții din satff-ul meu. Asta în condițiile în care eu cu băieții din staff am luat 2 salarii în 5 luni, ne-am plătit chiriile din banii noștri. Eu n-am ieșit niciodată să zic că-s probleme cu banii. Pe lângă asta, în luna ianuarie, când s-a achitat salariul pe noiembrie la echipă, staff-ul a fost singurul care nu a fost plătit din tot clubul, au fost plătiți inclusiv maseurii, absolut toată lumea. În momentul în care am sesizat, ne-au spus că a fost o greșeală de contabilitate. Mi s-a părut puțin penibilă poziția în care am fost puși noi, dar am trecut peste pentru că am vrut să ajut clubul”, a declarat Laszlo Balint.