Ioan Ovidiu Sabău, săgeți către CFR: “La meciul ăsta cu Botoșani eu cred că o astfel de echipă nu avea nevoie de antrenor, nu vă supărați”

Ioan Ovidiu Sabău a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre parcursul echipei sale, care a început cu dreptul 2024, dar și despre rivala din oraș, CFR Cluj.

Antrenorul Universității Cluj a declarat că nu e în totalitate mulțumit de prestația jucătorilor, iar obiectivul colectiv trebuie setat pentru a duce clubul către o transformare. Sabău e de părere că U Cluj trebuie să se bată la titlu în viitor, nu să se mulțumească cu statutul de echipă de pluton.

“Nu sunt mulțumit, puteam mai mult. Avem momente bune cu momente în care suntem absenți, nu suntem încă la un nivel de pregătire și dacă vrei mai mult trebuie să arăți mult mai bine. Ceea ce apreciez e că își doresc, dar mai avem mult de muncă.

Totuși, cu mici excepții, sunt niște jucători, în afară că au valoare, au jucat la cel mai înalt nivel și noi trebuie să transformăm clubul ăsta, să-l ducem la un alt nivel, nu să ne adatpăm la cerințele sau la nivelul acestui club care niciodată nu s-a bătut la titlu, la play-off. Să fim acolo la mijlocul clasamentului, suporterii sunt ok… Eu cred că trebuie să schimbăm puțin mentalitate și depinde de noi, o putem schimba”, a declarat Sabău.

Ioan Ovidiu Sabău a vorbit și despre CFR Cluj, care nu traversează cea mai bună perioadă și care l-a demis pe Mandorlini, după eșecul cu Botoșani, ultima clasată.

“E un club care în ultimii ani s-a obișnuit să joace doar la titlu. S-a investit mult și așteptările sunt mari, s-au adus jucători de un anumit nivel. Se pare că ei au jucat foarte bine cu noi, atunci se motivează, se mobilizează mult. Dar în ultimele 7 meciuri, cu excepția meciului cu noi, unde nici noi n-am jucat bine, n-au arătat bine deloc ca joc, dinamică, ritm, trăiri, stare de spirit. Ești acolo cu ultima clasată și tu nu știi să lupți pentru că e terenul prost, pentru că e Botoșani și e echipă retrogradată, nu știi să respecți un contract, statutul tău de jucător. La meciul ăsta eu cred că o astfel de echipă nu avea nevoie de antrenor, nu vă supărați. Joci cu o echipă cu foarte multe transferuri și tu să nu ai jumătate de ocazie…”, a spus Sabău.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -