Articol scris de Lect. Univ. Dr. de istorie Florian Olteanu
Am citit interviul din „Gazeta Sporturilor” dat de fostul mijlocaș-stânga Ilie Iordache, în care fotbalistul care a jucat la AEK Atena, în Europa, iar în România a evoluat la Craiova, Rapid și Dinamo spunea că lipsește educația sportivă.
Evident, ca fidel ascultător al Sport Total FM ( Execuții Matinale, Trafic Sport, Fluier Final și Liga de Weekend, mai ales fiindcă atât îmi permite timpul), al buletinelor de știri sportive de la Radio România (în special emisiunea de analiză Arena Națională), cred că aș aduna material de o carte cu opiniile legendelor sportului rege, de la antrenori la foști jucători care spun cam același lucru. Ilie Iordache a făcut performanță cu peste 15 ani în urmă, noi cei săriți de 45 de ani ni-l amintim.
Stau și mă întreb în această după amiază mohorâtă de duminică 22 martie 2026, de ce am ajuns aici? Acum o jumătate de secol, schemele se desenau cu cretă pe tablă, modernitate însemna să te uiți la un meci pe o casetă video când studiai adversarul. Acum 15 ani, aveai internet și chiar programe de simulare. Acum, ai „Inteligență Artificială”. Oare de ce nu există educație sportivă?
Evident, asta implică modul de a te antrena fizic, psihic, psihologic, dar și teoretic, înainte să ajungi la meciul demonstrativ sau să joci mingea printre obstacole. Implică să știi să te odihnești, să mănânci corect, să eviți excesele și să respecți cantonamentele.
Și totuși, doar educația sportivă lipsește? Nu! În fotbalul românesc lipsește educația cu totul! Fotbaliștii români ajung în străinătate și acolo decad. Dar nu decad că e adversarul mai talentat sau mai puternic! Pur și simplu, acolo dau de bani, distracție.
Un fotbalist român mediocru câștigă într-o lună cât nu câștigă într-o viață un simplu salariat român. Sau mai bine zis, nu rămâne un salariat după 35-40 ani de carieră cu suma de bani din salarii pe care o are un fotbalist după o lună de joc în afară. Nu că ar fi mici salariile jucătorilor de la cluburile românești!
Banul se câștigă relativ ușor, mașina de lux, cluburile, dorința de a avea cât mai multe cuceriri sentimentale îi fac pe fotbaliștii români să nu țină ritmul. Abia mai numeri 10 fotbaliști români care joacă pe la cluburi de nivel mediu spre limita inferioară a unui clasament, în Turcia, Grecia sau Italia.
Unde e vremea când, de exemplu, Răducioiu „dribla” cele mai mari patru campionate ale Europei? E în cartea de istorie. Dar dacă, să zicem, fotbaliștii au probleme, unde le sunt formatorii? Ei sigur au crescut cu disciplina de joc și cu regulile.
Nu este doar lipsa educației sportive și a educației, nici lipsa de talent. Pur și simplu este faptul că nu mai există interes să te afirmi la Națională ca să ajungi „afară”. Nu mai există motivație dacă patronul te ia, te lasă 3 meciuri pe teren, apoi te vinde dacă „i-a ieșit banul”. Atunci, fotbalistul joacă și speră să dea lovitura. Câți fotbaliști se văd jucând finalul de sezon dacă, să spunem încep să joace la începutul acestuia, la aceeași echipă?
Recent s-a comentat că selecționerul Mircea Lucescu a luat 2 jucători de la FCSB, echipă din playout pentru a fi în lotul pentru barajul cu Turcia. Majoritatea comentariilor făcute erau legate de faptul că acei jucători dacă prind selecția vor avea cota sporită pentru transfer, nu că ar fi fost prea talentați ca să își merite postul. Sunt opinii și opinii, doar 11 fotbaliști intră pe teren la un meci, deci opțiunile sunt limitate.
Când jucătorul român ajuns afară va juca pentru spectacol, pentru fani, nu pentru salariu și faimă, care vin de la sine, atunci, vom avea și noi mari fotbaliști la mari cluburi. Și poate că la 32 de ani de la Franța 1998, vom ajunge și noi la un Mondial, că după 28 de ani, acum în America-Mexic-Canada n-avem șanse! Părerea mea!
Jucătorii Generației de Aur au sărit de 60 de ani. Ei au luat în piept șocul transferului la mari echipe din Europa. Au jucat nu de frică, nu pentru bani sau glorie, au jucat pentru spectacol. Știau că au acasă oameni care i-au aclamat.
Riscau să fie niște necunoscuți la întoarcere dacă nu confirmau. Acum, confirmi, nu confirmi, se găsește o echipă să te primească. Dacă vii din afară și nimerești la Liga a doua, ca fotbalist din prima ligă a unui campionat european, nu înseamnă că ești needucat, înseamnă că nu știi ce așteptări să ai de la tine.
Sau dacă pleci din SuperLiga ca să evoluezi la ligi inferioare europene, la fel, înseamnă că ești autosuficient și asta nu ține de educația formală, informală sau sportivă. Ține pur și simplu de tine ca om, arată cât de puțin ții la tine. Ajungi acolo când un impresar te trimite, semnezi hârtii și, gata, joci nu joci, leafa îți merge.
Așadar, nu educația sportivă lipsește, nu educația formală, lipsește sentimentul de auto-depășire. Fotbalul a fost dintotdeauna un business, dar exact ca în teoria probabilităților, când dintr-un borcan cu bomboane ambalate colorat, se văd bomboane roșii mai multe, albastre sau verzi mai puține. Vei fi tentat să iei o bomboană ambalată în roșu, presupunând că sunt mai multe iar când cineva numără bomboanele, îți va da dreptate, cele care se văd mai multe la exterior, sunt mai multe și în realitate!
Deci, dacă vei fi tentat să joci cât mai bine, este clar că vei avea apreciere fără să o cauți. Fotbalistul român eșuează pentru că nu are așteptări de la el. Se mulțumește doar să marcheze în palmares că a „sprijinit banca” pe la o echipă din „afară” și vrea ca ajuns pe la o echipă de liga a doua de la noi, aspiranții de acolo să se uite la el ca la un semi-zeu.
Evident, cei mai puțin informați o vor face, dar cine se uită pe un site on-line, ori dă rapid o ocheadă pe „ciatgibiti” (care, vorba lui Narcis Drejan se pare că a ajuns „șampionlig” în documentare acum, deși nu este!), vede cum stă treaba.
Așadar, pentru cine vrea să „țină banca” pe „afară” aș da și eu un sfat, ca biet profesor de aproape 25 de ani ce mă găsesc prin lumea asta, credeți-l pe Ion Creangă: „decât codaș la oraș, mai bine-n satul tău fruntaș!”
Și tot el zicea: „N-ar fi rău, să fie bine!”