Gică Craioveanu a explicat cum a hotărât să se întoarcă în fotbal, pe postul de președinte la CSM Slatina.
În direct la emisiunea “Fluier final”, de la Sport Total FM, fostul mare atacant a dezvăluit că viziunea primarului Mario De Mezzo în contextul dezvoltării fotbalului din oraș începând de la nivel de copii și juniori l-a convins să se implice în proiect.
Craioveanu se va întoarce astfel în orașul copilăriei sale și își dorește să pună umărul la un proiect solid. În prezent, CSM Slatina se află în Liga a 2-a, fără drept de promovare.
“M-am întors în anii copilăriei, m-am întors de unde am plecat. Părinții mei sunt din județul Olt. Eu am jucat la FC Olt când eram copil. FC Olt juca la Slatina pentru că la Scornicești nu erau condiții, nu exista stadion.
E o poveste frumoasă. Am primit acum ceva timp un telefon. Au spus că au o surpriză pentru mine. M-a sunat Mario, primarul orașului Slatina, și mi-a spus că s-a votat să fiu cetățean de onoare al orașului. La fel și Ionel Dănciulescu, Claudiu Niculescu și domnul profesor Ion Pârvulescu. Am fost premiați, iar a doua zi am fost la un meci amical. Acolo am vorbit cu domnul primar și mi-a spus că și-ar dori să preiau funcția de președinte pentru ce am fost și ce reprezint pentru fotbalul românesc. Și am acceptat.
Am stat mult la discuții și mi-a plăcut ce vrea dumnealui. Eu am vrut și la Craiova să se facă o structură importantă la fotbalul de copii și juniori. Dacă aduci un străin la echipă, îl aduci să fie peste ce ai tu în curte. Neavând dreptul de a promova, ai timp să lucrezi cu juniorii, să-i dezvolți. Dar îți trebuie și un antrenor care să mizeze pe jucători.
Condițiile sunt foarte bune. Totuși, mulți vorbesc despre stadion, care arată foarte rău. Este în paragină, tribunele sunt căzute și arată foarte rău. Dar gazonul este impecabil. Există și două terenuri de antrenament cu gazon natural, biliard. Plus încă unul artificial. Deci condiții sunt, numai că trebuie să se vrea performanță.
Mario pare decis să facă ceva pentru copii și să lase ceva în urmă. Avem mână liberă. Mă pricep puțin la fotbal și cred și sper că și la oameni. Iar primarul mi-a comunicat că avem mână liberă de la primărie să facem tot posibilul ca acest club și oraș să crească. E altă atitudine, altă perspectivă. De ce crezi că am semnat? Pentru că am văzut ceva serios, de viitor și sper ca împreună să facem treabă bună.”, a transmis Gică Craioveanu, la Sport Total FM.
Ascultă aici interviul integral: