Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal de la Indian Wells. Românca o va întâlni pe Alize Cornet

Gabriela Ruse, numărul 92 WTA, a reușit calificarea pe tabloul principal al turneului de la Indian Wells, după ce a învins-o în ultimul tur al calificărilor pe Lesley Pattinama Kerkhove (Țările de Jos, 153 WTA), scor 6-3, 6-2.

Într-o oră și 16 minute de joc, românca a reușit 7 break-uri și și-a cedat doar de trei ori serviciul.

Pentru performanța obținută, Ruse va primi 30 de puncte WTA, iar pentru participarea pe tabloul principal va încasa 18.155 de dolari americani și 1 punct WTA.

În primul tur, Gabriela Ruse o va întâlni pe Alize Cornet (Franța, 67 WTA), care a făcut finală la Chicago, pierdută la Elina Svitolina.

Amintim faptul că Ruse a câștigat anul acesta turneul de la Hamburg, unde a câștigat finala contra favoritei gazdelor, Andrea Petkovic. Totodată, românca a mai jucat o finală în acest sezon, la Palermo, pierdută cu Danielle Rose Collins.

Pe tabloul principal al turneului de la Indian Wells mai iau startul trei sportive din România: Simona Halep (17 WTA), cap de serie numărul 11 şi Sorana Cîrstea (42 WTA) şi cap de serie numărul 32 vor intra în competiţie doar din turul doi, în timp ce Irina Begu (61 WTA) va întâlni în primul tur pe franceza Fiona Ferro (83 WTA), meciul ei urmând să se desfăşoare miercuri seara de la ora 21.00.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -