Gabriela Ruse eliminată în primul tur la Praga

Românca Gabriela Ruse (27 de ani, locul 56 WTA), a șaptea favorită a turneului WTA 250 de la Praga, a cedat marți în fața cehei Katerina Siniakova (29 de ani, locul 86 WTA) cu 7-5, 6-2, într-un meci care a durat o oră și 46 de minute.  

Ruse, care a comis 10 duble greșeli (față de 6 ale adversarei), a repetat astfel rezultatul din 2020, când a pierdut tot împotriva Siniakovei în semifinalele turneului ITF de la Dubai (6-3, 6-7(2), 6-4).

Pentru participarea la turneu, românca primește un cec de 2.975 de dolari și un punct în clasamentul WTA. La dublu, Ruse și Monica Niculescu s-au retras înainte de debut din cauza accidentării partenerei.

Turneul WTA 250 de la Praga oferă premii totale de 275.094 de dolari.

- Advertisement -