Alexia Tatu, în vârstă de 14 ani, a câștigat finala de junioare U14 de la Wimbledon, weekend-ul trecut, după ce a trecut de Andreea Diana Soare, scor 7-6, 6-4, într-un duel 100% românesc.
A fost primul an când prestigiosul turneu de tenis a organizat o competiție pentru această categorie de vârstă.
Gabriel Caloian, antrenorul Alexiei Tatu, a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre performanța sportivei sale.
“Cred că nici nu realizează ce s-a întâmplat, sincer vorbind. Înseamnă multe pentru CV-ul oricărui copil, pentru experiența acumulată, pentru ceea ce a trăit, pentru ceea ce a simțit pe acele terenuri, ceva unic cu siguranță. Ea face tenis de la 6 ani și pot spune că după prima lună s-a simțit ceva aparte, un feeling în lovirea mingii, în deplasare, contează, sunt câteva elemente pe care le luăm în calcul atunci când facem selecția. S-au văzut la Alexia de departe, am simțit că e un copil cu anume potențial. Acum nu ne putem imagina că la 6-7 ani ne putem da seama că va fi un talent și o stea în devenire.
Au fost momente dificile și din punct de vedere financiar și al bazei materiale de antrenament, dar ușor, ușor, le-am rezolvat, o dată părinții, altă dată eu, clubul pe care-l am, am avut în mare parte și sponsor. Anul acesta avem asigurată datorită sponsorilor tot ceea ce înseamnă deplasări naționale și internaționale, ceea ce a contat foarte mult în crearea programului ei și am putut avea liniștea de a merge la turnee”, a declarat antrenorul.
Gabriel Caloian spune că Federația Română de Tenis nu se implică deloc în a ajuta jucătorii cu potențial, iar toate performanțele tenismenilor români sunt datorate strict eforturilor financiare ale părinților și sponsorilor.
“Ce merit să aibă federația în cazul unui tânăr talent? N-are cu ce să se implice, au fost ani la rând când bugetul federației a fost 0 și implicarea la fel. Deja a devenit un slogan acest nimic, dar asta e realitatea în care trăim cu toții. Toți părinții vorbesc despre asta, mă întâlnesc cu ei la turnee și spun același lucru. Că pentru unii părinți e mai ușor, că au antrenor și sponsor și drumul sportivului e mai ușor, ăsta e un bonus. Dar restul se obișnuiesc să aibă un asemenea drum, până își dau seama că ajung la 16 ani și că au trecut prin niște etape, dar n-au făcut nimic, doar au fost la niște turnee și atât”, a explicat Gabriel Caloian.
Discuția integrală poate fi ascultată mai jos: