Fotbalul românesc trăiește o transformare spectaculoasă sub conducerea lui Răzvan Burleanu. Noul sezon va bate toate recordurile: 134 de cluburi și 1.056 de echipe vor fi implicate în competiții – o cifră impresionantă care arată o creștere exponențială față de 2014, când existau doar 91 de cluburi și 182 de echipe.
Adevărata revoluție se vede la juniori, unde numărul participanților a crescut de șase ori. Pentru prima dată în istorie, cinci cluburi vor avea câte două echipe la aceeași categorie de vârstă, iar FRF va introduce un program inovator centrat pe “efectul vârstei relative” pentru dezvoltarea optimă a tinerilor talente.
Federația investește masiv în tehnologie și educație. Au creat primul centru de inteligență din Europa Centrală și de Est, au pus în funcțiune camere de filmat pe stadioane din ligile principale și au conectat totul pe platforma de elită Wyscout. În paralel, 25 de tineri sunt antrenați în primul “Data Camp” al țării, unde învață să colecteze și să analizeze date pentru a deveni viitorii specialiști ai fotbalului românesc.
Colaborările cu Federația Belgiei și giganti tehnologici globali completează tabloul unei federații care și-a pus ambiția să devină un hub de inovație în regiune. Până pe 1 septembrie, se mai caută manageri pentru academii, într-un efort de a profesionaliza și mai mult sistemul de formare al tinerilor fotbaliști.