Pentru prima oară în istorie Palatul Parlamentului din București va găzdui finale ale circuitelor mondiale FIBA 3X3 World Tour de tineret, masculin și feminin și al celui de senioare, la care vor participa 24 de echipe din 13 țări. Evenimentul, organizat de Federația Română de Baschet și Sport Arena Streetball, sub înaltul patronaj al COSR și finanțate de MTS și forul olimpic român, susținut de diverși sponsori, va avea loc în perioada 17-19 septembrie.
Spre deosebire de sezonale anterioare, când campioanele se decideau pe baza clasamentelor, anul acesta titlurile vor fi decernate la turneul final de la București. Accesul spectatorilor va fi liber, ne-a informat federația noastră de specialitate, cu respectarea normelor sanitare în vigoare, coroborate cu protocolul medical impus de FIBA, respectiv, cu prezentarea certificatului digital de vaccinare, a testului antigen rapid sau PCR negativ sau a dovezii trecerii prin boală, valabilă 30 de zile de la stabilirea diagnosticului.
România va fi reprezentată la toate cele trei competiții, la două, din postura de țară organizatoare, iar la senioare pe baza locului asigurat în baza ierarhiei internaționale, după dubla clasare pe locul 3 la etapele circuitului desfășurate la Voiron și Poitiers.
Pentru cei interesați, programul va cuprinde aproape 50 de meciuri, vineri, de la ora 14,00 și sâmbătă, de la 11,00, pentru FIBA 3X3 Nations League, sâmbătă, de la 18,30 și duminică, de la 17,00, pentru FIBA 3X3 Womens Series. Evenimentul va fi pigmentat cu momente de entertainment susținute de trupa de dansatori profesioniști condusă de Anca Vidroiu ți de cele de majorete Dracula Girls.