Emilian Hulubei, președintele AFAN, a explicat pe larg care sunt metodele prin care jucătorii pot să depună memorii imediat ce întârzierile salariale apar și cum aceștia pot avea câștig de cauză.
Totodată, Hulubei spune că în momentul actual regulamentele sunt construite bine, iar fotbaliștii sunt protejați, lucru ce nu se întâmpla cu ani în urmă.
“Aud că cea mai grea perioadă a fotbalului este acum. Nu, au fost perioade și mai grele. Acum regulamentul e de partea fotbalistului: dacă își depune memoriu când trebuie, dacă are personalitate și nu așteaptă să stea neplătit 5 luni de zile și depune memoriu după prima zi de neplată se ajunge în situații gen Gaz Metan Mediaș, Academica Clinceni, pentru că sunt protejați de regulament.
Într-adevăr durează mai mult la comisie, dar după ce ai o hotărâre definitivă clubul este obligat să-ți dea banii. Dacă nu-ți dă banii, se ajunge la depunctare. Pârghii regulamentare există, trebuie doar personaliate din partea jucătorilor”, a explicat președintele AFAN.
Emilian Hulubei, fost jucător la echipe precum Steaua Bucureși, Drobeta Turnu Severin sau Gloria Bistrița a dezvăluit cum a ajuns la AFAN datorită comportamentului său care nu era pe placul conducătorilor, pentru că își cerea drepturile.
“Am fost căpitanul echipei naționale, nu a fost pentru mine fotbalul. Știi cum e, când pierzi niște trenuri în fotbal, nu ai cum să mai ajungi fotbalist. Asta e realitatea. Sunt foarte mulți jucători talentați care se pierd pentru că au altă mentalitate față de jucătorii care sunt obișnuiți să lase capul jos. Eu pe unde m-am dus am plecat cu memorii și scandal, pentru că nu mi s-a părut corect să nu fiu plătit pentru munca depusă și uite așa am ajuns la AFAN.
Exact cum am zis, n-am acceptat niciodată să stau în situații de compromis în care nu-s plătit cu lunile pentru că vedeai cum munceai degeaba și era foarte frustrant. În ciuda faptului că jucătorii nu deschideau subiectul, fiind foarte delicat pentru antrenor și conducere, imediat săreau și te mușcau dacă aveai curajul să-ți spui punctul de vedere erai imediat marginalizat. La fel se întâmplă și în ziua de azi, jucătorii cu personalitate nu sunt doriți în Liga 1, ăsta e adevărul, foarte puțini au curajul să meargă să vorbească față în față cu conducerea, să spune problemele pe care le consideră că sunt importante, să-și ceară salariile la zi”, a explicat Emilian Hulubei.
Discuția integrală poate fi ascultată mai jos: