Eduard Rudolf Wendling vrea să ducă Șoimii Gura Humorului în Liga a 2-a: “A fost o tradiție în orașul nostru!”

Eduard Rudolf Wendling, primarul comunei Păltinoasa, a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii “Trafic Sport”, moderată de Horațiu Sima și Răzvan Toma în direct la Sport Total FM.

Pe lângă funcția de la primărie, Wendling mai are un rol: este principalul finanțator al echipei de fotbal Șoimii Gura Humorului, care evoluează în Liga a 3-a.

El a povestit cum i-a venit ideea să înființeze clubului, câți sponsori au în prezent și ce obiective și-au propus:

“Practicând fotbal de mic, la fel ca alți membri din familia mea, am simțit că pot ajuta și promova acest sport. Iar în urmă cu 3 ani, după un meci în care jucam cu prietenii la Gura Humorului, ne-am propus să înființăm un club. Știam că în oraș a fost o tradiție acest lucru, echipa jucând în Liga a 2-a de câteva ori.

Ne-am propus de la început să atacăm Liga a 3-a și chiar visam să ajungem în Liga a 2-a. Acela era obstacolul suprem de depășit și voiam să aducem din nou numele orașului în Liga a 2-a a fotbalului românesc. Am pornit din Liga a 4-a și am avut șansa să promovăm din primul an.

Această promovare ne-a motivat și mai mult să facem lucrurile și mai bine. În primul an de Liga a 3-a, ne-am acomodat. Am avut un lot foarte subțirel rămas de la Liga a 4-a. În iarnă, am făcut câteva transferuri și am reușit să ne clasăm pe locul 6 la finalul campionatului. Asta ne-a dat curaj.

Suntem un club privat și ne-am făcut un calcul, știind că stadionul din Gura Humorului nu poate găzdui meciuri de Play-Off care să ne ajute la promovarea în Liga a 2-a. Ne-am gândit că ne putem îndeplini visul doar jucând pe un stadion omologat. Suceava era singura soluție pentru noi.

Am preferat să investim mai mulți bani în acest sezon pentru a încerca acest lucru. Dacă am fi avut și alte surse de finanțare în afară de cele private, s-ar fi pus altfel problema. În prezent avem 30 de sponsori care sunt lângă noi. Cu bucurie pot anunța că recent am încasat de la un englez 25.000 de euro sub formă de sponsorizare. Aceste lucruri ne motivează și sperăm să le oferim o bucurie oamenilor care ne urmăresc de la înființare.”, a povestit Eduard Rudolf Wendling, la Sport Total FM.

Ascultă interviul integral: