Edi Iordănescu: „Scuze! Cu talentul nu luăm titlul”

 

Edi Iordanescu, antrenorul FCSB, a oferit declarații după înfrângerea cu CFR Cluj, cu scorul de 4-1.

„Partidă pierdută, scor greu de digerat. Vreau să felicit adversarul, am întâlnit campioana României, a arătat valoare, a trecut peste toate problemele din ultima perioadă. Mă așteptam la asta, e un rezultat foarte greu de digerat de către noi toți și suporterii noștri. Îmi prezint scuze în numele echipei, trebuie să înțeleagă lumea că asta este diferența. Doar conștientizând asta putem repara și crește. 

E foarte greu să vorbim despre titlu când arătăm atâta naivitate, fragilitate. Eu spun că prima repriză nu a fost rea. Am avut 2-3 ocazii, ei nu, au intrat foarte rar spre deloc în careu, apoi vine un gol cu foarte multă șansă al lui Billel. Greșeli foarte multe, așa a fost și la primul gol, și la al doilea. Cred că a fost nedrept scorul la pauză, dar în repriza a doua ne-am pierdut capul. 

Adică lipsă de maturitate, de experiență, de personalitate, despre asta vorbim. Echipa a pierdut jucători de calitate. Avem jucători tineri, cu talent, dar cu talentul nu câștigi campionatul. În prima repriză am stăpânit lucrurile. A fost multă neșansă, iar suprafața nu ne-a avantajat deloc. CFR s-a adaptat mult mai mult la suprafața de joc. E foarte greu să joci direct când echipa e construită. CFR a câștigat duelurile individuale prin forță”, a spus Iordănescu la Look Sport.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -