Edi Iordănescu: “Am obținut victoria, avem 6 puncte, ceea ce ne-am propus. Hai să vorbim despre lucrurile pozitive”

România a învins Belarus, scor 2-1, pe Arena Națională, în preliminariile EURO 2024 și pleacă cu 6 puncte din “dubla” lunii martie.

Deși “tricolorii” am marcat repede, iar în minutul 19 deja conduceau cu 2-0, oaspeții au revenit în meci pe final și au forțat chiar egalarea în ultimele minute de jos, fapt ce a dat emoții celor aproximativ 30.000 de spectatori prezenți în tribune.

Edi Iordănescu a vorbit după meci și a subliniat aspectele pozitive, cele 6 puncte câștigate în 2 meciuri.

„Vreau să felicit echipa și să mulțumesc publicului. Am obținut victoria, avem 6 puncte, ceea ce ne-am propus. Hai să vorbim despre lucrurile pozitive. Avem 6 puncte, obiectiv îndeplinit. Dacă analizăm, jocul a fost superior rezultatului.

Am avut o primă repriză foarte bună, iar în a doua repriză am avut situații și ocazii. Puteam face 3-0. La prima ocazie am luat gol. Suferim. Din păcate, nu știm să omorâm jocul. Dacă făceam 3-0, vorbeam mai relaxați acum.

Dar legăm 6 puncte, iar asta e un lucru pozitiv. Am văzut curaj, încredere și momente bune de joc în prima repriză. Când vom fi mai pragmatici și mai deciși, voi fi 100 la sută fericit. Jocul trebuie rezolvat, cel puțin gestionarea părții a doua din repriza a doua.

Eram mai fericit dacă mai marcam un gol și dacă nu luam gol. Mai ales dacă nu primeam. Ar fi fost două jocuri fără gol primit. Dar trebuie să învățăm din orice moment. E bine că acum învățăm dintr-o victorie”, a declarat selecționerul, pentru Prima TV.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -