Dinamo București a învins-o pe nou-promovata Metaloglobus București

Vineri seara, la Clinceni, Dinamo București a învins-o pe nou-promovata Metaloglobus București cu 1-0 (1-0), în primul meci al etapei a 5-a din Superligă.  

Singurul gol al partidei a fost marcat de Cătălin Cîrjan în minutul 15, cu un șut puternic de la aproximativ 25 de metri, deviat ușor de fundașul bosniac Omar Pasagic.

Cîrjan a mai avut o ocazie clară în minutul 30, dar a lovit bara transversală cu o altă lovitură de la distanță.

În repriza a doua, Metaloglobus a pus mai multă presiune și a fost aproape de egalare. Olandezul Desley Ubbink a înscris imediat după reluare, dar golul său a fost anulat după consultarea VAR pentru un fault al lui Junior Morais.

Adrian Sîrbu a ratat două șanse decisive în finalul meciului: o lovitură de cap peste poartă (89) și un șut prea sus în prelungiri (90+6).

Cu această victorie, Dinamo continuă seria bună după succesul în derby-ul cu FCSB.

- Advertisement -