Dan Petrescu, convins că poate prinde locul 2 în Conference League. Speră la ajutor din partea lui AZ Alkmaar: “Suntem În viață pentru locul 2. Am vorbit cu antrenorul lor”

CFR Cluj a suferit a treia înfrângere în grupele Conference League, scor 2-0 cu AZ Alkmaar, și rămâne pe ultimul loc, cu un singur punct, după patru etape.

Totuși, Dan Petrescu este optimist și spune că echipa sa poate prinde locul 2, cel care ar asigura calificarea mai departe în 16-imile competiției.

Am văzut şi clasamentul, suntem încă în viaţă pentru locul doi. Dar pentru asta trebuie să câştigăm ambele meciuri şi dacă vom câştiga, 99% suntem pe locul doi, ceea ce ar fi extraordinar. Fizic arătăm foarte bine, de mult nu am mai arătat aşa de bine şi asta îmi dă speranţe pentru viitor. Din fericire, mai avem şanse.

Dacă vom câştiga următoarele două meciuri rămânem în viaţă, dacă le vom câştiga nu avem cum să nu ne calificăm. Normal că Alkmaar va juca următoarele două meciuri să le câştige, am vorbit şi cu antrenorul ei, merg să câştige”, a declarat Dan Petrescu, după meciul din Țările de Jos.

Pentru ca CFR Cluj să meargă mai departe e nevoie de 2 victorii în ultimele 2 partide rămase, cu Jablonec și Randers. În plus, ardelenii trebuie să beneficieze și de un mic ajutor din partea olandezilor de la AZ, care trebuie să obțină cel puțin rezultate de egalitate în ambele meciuri rămase de disputat.

CFR Cluj mai joacă pe 25 noiembrie, cu Rander, de la ora 22:00, și pe 9 decembrie, de la ora 19:45, cu Jablonec.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -