Turneul secund al Ligii Naționale de baschet masculin s-a desfășurat pe parcursul a două zile în sălile din Sibiu, Constanța și Tg. Jiu, evident, fără spectatori. Pe lângă înfrângerea surprinzătoare a echipei CSU Sibiu în disputa cu Dinamo București, 76-87, un rezultat puțin scontat s-a înregistrat la partida dintre CSA Steaua și CSM Tg. Jiu, câștigată clar de gorjeni cu 84-66.
De reținut victoriile la 15 puncte diferență ale echipei UBT Cluj-Napoca, 84-69 cu CSM Tg. Jiu și 80-65 cu CSM Galați, care rămâne neînvinsă până acum. Alte rezultate:
- Sibiu. BCM Universitatea FC Argeș Pitești-SCM Craiova 77-79, Dinamo București-BCMUFCA Pitești 82-83, CSU Sibiu-SCM Craiova 84-81.
- Constanța. Athletic Constanța-CSM Miercurea Ciuc 68-75, CSO Voluntari-CSM Focșani 74-57, CSM Miercurea Ciuc-CSO Voluntari 67-80, CSM Focșani-Athletic Constanța 76-67.
- Tg. Jiu. CSM Galați-CSA Steaua 71-76.
Turneul 3 va avea loc în perioada 29-30 decembrie la Focșani, Craiova și Sibiu.